Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Eveniment

Moment de reculegere în toată țara, pentru jandarmerița ucisă pe trecerea de pietoni

Ştire online publicată Vineri, 16 Noiembrie 2018

"La ora 14.22, jandarmii din toată țara vor păstra un moment de reculegere pentru colega noastră, maior Irina Airinei din cadrul Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi ''Petru Rareș''.
Toate autospecialele aflate în misiune vor staționa timp de 30 de secunde cu semnalele luminoase și acustice pornite, pentru a marca simbolic această pierdere.

Rămas bun, Irina!"

Reamintim:

O femeie în vârstă de 40 de ani a decedat miercuri după ce a fost lovită de o mașină pe o trecere de pietoni din zona Palatului de Justiție din Suceava. Femeia traversa strada regulamentar, fiind cu fetița ei în vârstă de un an și jumătate.

Copilul a suferit leziuni grave și se află în comă internat în Secția de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Suceava.

Din primele cercetări, autorul accidentului este un tânăr în vârstă de 26 de ani care circula cu viteză, nu era sub influența băuturilor alcoolice și care susține că nu a văzut victimele.

Femeia care a decedat în accident era angajată a Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi din Fălticeni.

PUBLICITATE
Alte ştiri din sectiunea Eveniment
O persoană a decedat, iar alte două au suferit traumatisme, după ce mașina în care se aflau a fost lovită, vineri, de un tren, pe strada Cernei din Orșova. Potrivit purtătorului ...
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat vineri, la începutul ședinței de guvern, că pentru a se asigura desfășurarea scrutinului europarlamentar din 26 mai în afara oricăror dubii, va ...
Premierul Viorica Dăncilă s-a arătat iritată de intrebările insistente ale jurnaliștilor referitoare la numărul de kilometri de autostradă care se vor face în 2019, după ce ...
Un tânăr de 25 de ani din județul Neamț a fost arestat preventiv pentru pornografie infantilă și șantaj, el fiind suspectat de procurorii DIICOT Vâlcea că a determinat o fată de ...
Reglementările în vigoare prevăd că orice lucrare de construcție, reamenajare sau demolare se execută doar cu autorizație de construire. În acest caz este prevăzută ...
OMV Petrom a anunțat, vineri, că va contribui cu 10 milioane de euro la construcția primului spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România, un proiect ...
Postul de televiziune TV H, operat de Fundația Massmedia România de Mâine, se va închide în următoarea perioadă, după aproape 20 de ani de funcționare.Potrivit ...
Polițiștii au fost sesizați cu privire la dispariția lui ABDURAȘIT HAKAN, în vârstă de 20 de ani, din municipiul Constanța.La data de 10 februarie a.c., în jurul orei ...
Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița a descoperit aproximativ 2.400 pachete cu țigări ce urmau a fi introduse ilegal în țară, ascunse ...
Polițiștii de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au depistat în cursul zilei de ieri, un bărbat, în vârstă de 43 ...
Sâmbătă, 16 februarie, efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, în cooperare cu lucrători din cadrul I.P.J. Constanța ...
Poate cel mai dificil efect secundar al chimioterapiei, greu de suportat pentru multe paciente cu cancer de sân, este căderea părului. La fiecare trei minute, o femeie este ...
Deputatul ALDE Varujan Vosganian, fost ministru de Finanțe, a fost filmat joi în timp viziona un meci de box pe laptop în timpul dezbaterilor la buget de stat pe 2019 în plenul ...
O patrulă mixtă, formată dintr-un polițist al Secției 3 de Poliție și un jandarm din cadrul IJJ Constanța, a depistat, în cursul zilei de ieri, o femeie în vârstă de 60 de ani din ...
Fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, este așteptată la ora 13.00 la sediul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, unde va fi ...
Consilierul de stat Darius Vâlcov a rămas fără permisul de conducere pentru următoarele trei luni și s-a ales cu o amendă de peste 1.300 de lei după ce, joi după-amiază, a fost ...
Pompierii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați, în urmă cu puțin timp, să intervină pentru stingerea unui incendiu ce a cuprins un apartament situat pe Aleea Topolog ...
În urmă cu puțin timp, lucrătorii CNAIR au închis traficul rutier pe Autostrada A2. Măsura a fost luată pentru o perioadă estimativă de două ore, în vederea desfășurarea ...
La data de 14 februarie a.c., în jurul orei 15.00, un bărbat, în vârstă de 75 de ani, a condus un autoturism pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu din Constanța, unde a ...
După ce fostă șefă a Direcției Naționale Anticorupție Laura Codruța Kovesi a anunțat, miercuri seara, că a fost citată la Secția de investigare a infracțiunilor din Justiție în ...
Social Sănătate Eveniment
Sport Cultură-Educație Politică
Economie Actual Monden
Fun Tehnologie Arhiva