Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Eveniment

MISIUNE IMPORTANTĂ pentru Nava Școală "Mircea"

Ştire online publicată Vineri, 19 Mai 2017
de Sorin HULUBEI

Nava Școală „Mircea”, cu un echipaj de 163 de marinari militari la bord, dintre care 34 de studenți din anul al II-lea de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, 36 de elevi din anul I ai Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”, opt cadeți străini de la academiile navale din Bulgaria, China, Grecia și Polonia, va efectua, în perioada 23 mai - 22 septembrie, marșul anual de instruire practică. 

Anul acesta, „Mircea” va parcurge peste 9.800 de mile marine și va avea escale în 11 porturi din țări cu deschidere la Marea Mediterană, Marea Nordului, Marea Baltică și Oceanul Atlantic. În premieră, Forțele Navale Române și Marina Militară a Republicii Federale Germane au încheiat un acord de cooperare în domeniul instruirii viitorilor ofițeri de marină, care sa va derula pe durata întregului voiaj. 

Astfel, la bordul Navei Școală „Mircea”, vor fi ambarcați, în două serii egale ca număr de studenți, 110 cadeți și 13 instructori germani. Prima serie se va prezenta pe data de 2 august în Portul Wilhelmshaven din Germania și va face schimbul cu cea de-a doua serie în portul Palma de Mallorca din Spania, cu debarcare în Portul Constanța.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Nava Școală „Mircea” va efectua, în perioada 29 aprilie - 27 mai, marșul anual de instrucție, în Marea Neagră, cu un echipaj format din 134 de ofițeri, maiștri ...
Mâine, 17 mai, nava școală „Mircea” aniversează 78 de ani de existență. Odată cu intrarea în serviciu a bricului „Mircea” în 1882 - prima navă școală ...
Alte ştiri din sectiunea Eveniment
Medicii au fost solicitați în urmă cu câteva minute să intervină la un accident petrecut pe strada Avram Iancu, unde victimă este un copil. Vom reveni cu detalii.
Asociația ACCEPT și 14 persoane care formează 7 cupluri de persoane de același sex au dat statul român în judecată la CEDO și cer recunoașterea legală a familiilor lor în România ...
Cristian Deliorga și Gheorghe Stan au depus, marți, jurământul de învestitură în funcția de judecători ai Curții Constituționale a României (CCR), în fața președintelui Klaus ...
Procurorul-șef adjunct al Secției pentru investigarea infracțiunilor din Justiție, Adina Florea, a declarat, astăzi, că în ultimii ani s-a constatat „o situație de presiune ...
Candidații pentru funcția de procuror-șef al Secției pentru investigarea infracțiunilor din Justiție susțin, astăzi, interviurile la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) ...
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație de mărfuri contrafăcute pe ...
Serviciul de Ambulanță Constanța a fost chemat azi-noapte să intervină în stațiunea Costinești, acolo unde se pare că o femeie a fost înjunghiată.Potrivit reprezentanților SAJ ...
Un copil de 14 ani s-a înecat, luni, într-un lac din localitatea arădeană Sântana, unde a mers la scăldat cu prieteni, care au sunat la 112 după ce au observat că băiatul nu mai ...
Gheorghe Stan, fost șef al Secție de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, și Cristian Deliorga, fost judecător la Curtea de Apel Constanța, vor ...
Meteorologii au emis, luni, noi avertizări nowcasting Cod portocaliu de furtuni, valabile în localități din județe situate în zonele Moldovei, Munteniei, Banatului, Olteniei și ...
Cinci persoane, între care un copil, au fost rănite grav, luni după-amiază, într-un accident rutier produs în județul Ialomița, fiind implicate două autoturisme. Cel puțin doi ...
Militarii Batalionului 17 Vânători de Munte „Dragoș Vodă” continuă instrucția alpină în Masivul Rarău prin ședințe de instruire zilnice, cunoașterea materialelor de ...
13 iunie, poligonul Babadag. Exercițiul „Mărășești 19” a continuat cu militarii Batalionului 912 Tancuri „Scythia Minor” care au trecut proba de foc după o ...
Ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș, a prezentat, în cadrul celei de-a treia ediții a „Black Sea and Balkans Security Forum”, o evaluare a situației de ...
Generalul Nicolae Ionel Ciucă, șeful Statului Major al Apărării, a participat la rându-i la cea de-a treia ediție a „Black Sea and Balkans Security Forum” ...
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat doi cetățeni români care dețineau o cantitate de 218 kg pește, specia calcan, fără a ...
Odată cu venirea verii, litoralul începe să fie sufocat de turiști din toate colțurile țării, dar și de peste hotare. Din acest motiv, peste o mie de pompieri ...
Minivacanța de Rusalii a adus pe litoral mii de turiști, din toate colțurile țării. Din păcate, aglomerația de pe șosele, dar și nerăbdarea de a ajunge mai repede pe plajă și ...
Mini-vacanța de Rusalii se apropie de final, așa că pentru turiștii care au ales litoralul românesc drept destinație de relaxare începe marea aventură: drumul de întoarcere către ...
În perioada 18-22 iunie, în cadrul Exercițiului Multinațional Saber Guardian 2019, vor avea loc o serie de evenimente în mai multe zone din țară, după următorul ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Economie
Actual Fun Arhiva