Ministrul Transporturilor și directorul general CNAIR: 180 de kilometri de autostradă, dați în trafic până la sfârșitul anului

293
Ministrul Transporturilor și directorul general CNAIR: 180 de kilometri de autostradă, dați în trafic până la sfârșitul anului - autostradaurbana40172900-1551359871.jpg
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, și directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga, aflați în inspecție joi pe șantierele loturilor 1 și 2 ale autostrăzii Sebeș-Turda, au susținut că, până la finele acestui an, vor fi dați în trafic la nivel național 180 de kilometri de autostradă.


Întrebat câți kilometri de autostradă vor fi finalizați în acest an, ministrul Răzvan Cuc a declarat că, la momentul preluării mandatului, a găsit "deja o estimare" înaintată de către directorul general al CNAR, Narcis Neaga (de 180 de kilometri - n.r.), menționând că, în general, preia informațiile pe care i le prezintă acesta.

"Eu, personal, îl voi susține cu tot ce pot eu ca să finalizăm numărul pe care domnul director Neaga și l-a asumat. (...) Pe la jumătatea anului acesta, noi ne dăm seama după evoluția stadiului fizic cum vom sta cu lucrările. Dacă nu se mișcă, veți vedea și rezilieri de contracte. (...) Estimarea, domnul Neaga a dat-o. (...) În general, noi preluăm ce spune directorul CNAIR", a declarat ministrul Cuc, care a subliniat că cei 180 de kilometri sunt cei pe care Neaga i-a "promis".

Răzvan Cuc a spus că estimarea include loturile 1 și 2 Sebeș-Turda, loturile 3 și 4 Lugoj-Deva, precum și Câmpia Turzii - Târgu Mureș.

La rândul său, directorul general al CNAIR a menționat că estimarea de 180 de kilometri a fost făcută pe baza contractelor existente și pe baza discuțiilor cu antreprenorii care au semnat noi contracte.

Neaga a susținut că vor fi în trafic conectate până la sfârșitul anului autostrada Sebeș-Turda cu autostrada Transilvania, loturile 3 și 4 Lugoj-Deva și între Câmpia Turzii și Târgu Mureș.

"De asemenea, mai mizăm pe o parte din Predeal - Cristian, unde mai sunt cam 10 kilometri, cu drum de legătură cu tot", a adăugat directorul general al CNAIR.

În altă ordine de idei, ministrul a anunțat că, din 23 martie, săptămânal, sâmbăta, va organiza o conferință de presă în care va prezenta evoluția lucrărilor de pe șantiere, scrie romaniatv.net


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2361 secunde