Ministrul Afacerilor Interne promite rezolvarea problemelor din Poliție. "Vom ieși în stradă, în număr mare"

4223

Articole de la același autor

Sindicaliștii din Poliție au realizat, în ultimul ceas, că este nevoie să strângă rândurile pentru a-și obține drepturile ignorate până acum de Ministerul Afacerilor Interne. În acest sens, a fost semnat un protocol de colaborare între toate sindicatele, pentru a lua parte la un miting de protest în data de 24 martie. Sub amenințarea protestelor, ministrul de Interne a deschis "izvorul" promisiunilor. 


Deși Carmen Dan a exclus la începutul anului posibilitatea ca polițiștii să fie plătiți în continuare pentru intervenția la domiciliu, ministrul Afacerilor Interne și-a schimbat punctul de vedere între timp. În acest sens, ministrul a anunțat că, în perioada următoare, se va discuta în Parlament proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului 91/2017 pentru modificarea și completarea Legii cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.


"Considerăm necesar introducerea posibilității plății acestor ore suplimentare, atunci când nu se acordă timp liber corespunzător din cauza dinamicii misiunilor și a deficitului de personal. În acest context, Ministerul Afacerilor Interne consideră necesară introducerea posibilității plății orelor suplimentare pentru angajații care desfășoară activități deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut. Dacă acest amendament va fi aprobat în Parlament ar trebui ca acest mecanism să funcționeze începând cu luna aprilie, iar primele ore suplimentare să poată fi plătite din luna iunie 2018 - adică după parcurgerea acelui interval de 60 de zile cât ar fi legal pentru a se acorda timpul liber corespunzător", a precizat Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne. 


Polițiștilor li s-a reamintit că, în această lună, va începe procedura de achiziție de autospeciale în valoare de 120 de milioane de lei. De asemenea, oamenii legii au fost asigurați că ministerul are în vedere nu doar nevoile salariale, ci și necesitatea dotărilor logistice și reabilitarea sediilor. În ciuda promisiunilor făcute, polițiștii anunță că nu dau înapoi și că vor ieși în stradă într-un număr mare. 


"Foarte mulți oameni din teritoriu au sunat și au cerut să iasă în stradă. Sper că vom merge într-un număr cât mai mare. Nu credem în minciuni și în promisiuni. Am mai crezut în ele și nimic nu s-a schimbat. Sperăm să fie o revoltă adevărată. Poliția este într-o situație alarmantă, funcționăm în sistem de avarie, cu personal puțin, neplătit, nemotivat și fără dotări. Orice cetățean trebuie să-și facă griji", a declarat, pentru "Cuget Liber", Daniel Avasilcăi, președintele Sindicatului "Europol" Constanța. 


Potrivit ultimelor discuții purtate, orele suplimentare vor fi plătite doar dacă munca suplimentară derulată în timpul săptămânii nu va putea fi compensată cu timp liber corespunzător în următoarele 60 de zile. Munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru va fi dispusă de șeful ierarhic, în scris, fără a depăși 180 de ore anual. În situații deosebite, acest plafon va putea fi depășit, dar nu mai mult de 360 de ore anual (conform limitei maxime stabilite de lege), în acest caz aprobarea fiind dată de ordonatorul de credite. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3719 secunde