Mii de vitezomani și bețivi pe șosele! Polițiștii confiscă permise pe bandă rulantă!

de Florentina BOZÎNTAN Joi, 21 Mai 2020 142
Mii de permise au fost reținute de polițiști, în urma unei acțiuni la nivel național pentru depistarea șoferilor care depășesc regimul legal de viteză sau conduc sub influența alcoolului. Astfel, în perioada 15 - 17 mai, polițiștii rutieri au aplicat peste 22.000 de sancțiuni contravenționale, dintre care aproape 13.000 pentru depășirea vitezei legale, aproape 400 pentru conducerea sub influența alcoolului, iar 9.000 pentru alte abateri.

Totodată, au fost reținute în jur de 2.500 de permise de conducere, cele mai multe pentru că șoferii au depășit viteza legală cu mai mult de 50 km/oră.

Polițiștii rutieri au efectuat, în perioada respectivă, 21.185 de testări pentru stabilirea prezenței în aerul expirat a alcoolului și 319 testări pentru stabilirea consumului de substanțe psihoactive.

În județul Constanța au fost depistați, în cadrul acțiunii respective, zeci de șoferi care au consumat alcool sau chiar și droguri. 
De exemplu, un individ de 26 de ani a fost depistat pe strada Pelicanului din municipiul Constanța, în timp ce conducea haotic, iar la testarea antidrog a rezultat o valoare pozitivă pentru cannabis. De asemenea, un bărbat de 48 de ani din Mangalia a fost depistat la volan, deși avea permisul auto suspendat, un altul avea o alcoolemie de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. În schimb, doi bărbați, unul din Cumpăna iar celălalt din Tariverde au fost depistați având o alcoolemie de aproximativ 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.



Taguri

Alte ştiri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei