Metoda "Accidentul" face noi victime. Povestea unui constănțean escrocat de mii de euro

511
Metoda

Articole de la același autor

Constănțenii mai în vârstă sunt ținta preferată a escrocilor care mizează pe naivitatea lor și îi lasă fără sume importante de bani.

Un caz concret este cel al unei femei care a fost sunată pe telefonul fix de un presupus medic, care i-a solicitat o sumă exorbitantă, mințind-o că fiica sa este victima unui accident rutier și are nevoie de bani.

"La data de 7 septembrie a.c. 2018, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție au fost sesizați de către o femeie, care a relatat faptul că mama sa, în vârstă de 82 de ani, domiciliată în municipiul Constanța, a fost apelată pe telefonul fix de o persoană necunoscută, care s-a recomandat a fi medic, fiindu-i solicitată suma de 15.000 de euro. Bărbatul necunoscut a precizat faptul că fiica sa are nevoie de o operație, urmând a fi transportată cu avionul la un spital, deoarece a fost implicată într-un accident", spun oamenii legii de la IPJ Constanța despre acest caz.

În cele din urmă, femeia în vârstă și-a dat seama că poate fi victima unei înșelăciuni și nu a dat curs solicitării, convorbirea încheindu-se fără prejudiciu.

Uneori, escrocii își ating ținta

În unele cazuri, bătrânii nu realizează că sunt victime ale escrocilor, și oferă fără nicio întrebare banii solicitați. Este și situația unui vârstnic, care a rămas fără 11.000 de euro și 5.000 de lei.

"La data de 9 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Ovidiu au fost sesizați de un bărbat, în vârstă de 73 de ani, care a fost apelat pe telefonul fix de o persoană necunoscută, care s-a recomandat a fi medic la un spital din Constanța, care i-a adus la cunoștință faptul că fiul său a fost implicat într-un grav accident. După ce vocea necunoscută a precizat faptul că pentru transportul fiului la un spital din București este nevoie de suma de 12.000 de euro, în discuția telefonică a intervenit un alt bărbat, care s-a recomandat a fi chiar fiul bătrânului. În cursul acelei seri, bătrânul a oferit suma de 11.000 de euro și 5.000 de lei unui bărbat care s-a prezentat la domiciliul acestuia", spun polițiștii despre cazul omului păcălit.

Oamenii legii au deschis anchete în cele două cauze pentru identificarea autorilor, depistării acestora și tragerea lor la răspundere penală.

Ce ne recomandă oamenii legii

Pentru a conștientiza populația, cu precădere persoanele de vârsta a treia, cu privire la riscul la care se expun când au încredere în persoane necunoscute și le oferă sume de bani, în schimbul așa-ziselor rezolvări de probleme cauzate de accidentele rutiere, trebuie să știți că în cazul unor accidente cu victime NU trebuie să se ofere sub nicio formă sau pretext sume de bani.

Este foarte important pentru cetățeni să cunoască faptul că în niciun caz de accident rutier reprezentanții instituțiilor publice nu solicită bani pentru a rezolva o speță de natură penală.

Se recomandă ca în astfel de cazuri, în care cetățenii sunt sunați și li se solicită diferite sume de bani telefonic, să se apeleze imediat la 112 sau la Poliție, pentru a se verifica dacă fiul, fiica, ruda, rudele au fost implicate într-un accident rutier.

Astfel, polițiștii pot interveni pentru prevenirea comiterii unor înșelăciuni, iar persoanele care intenționează să comită astfel de fapte să fie identificate, depistate și trase la răspundere penală.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.2708 secunde