Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Eveniment

Meșterii populari se întrec în arta confecționării lemnului, pe litoral

Ştire online publicată Miercuri, 14 August 2019

Dragi constănțeni, dragi turiști, săptămâna aceasta vi s-a pregătit o nouă surpriză. Unde? La Muzeul de Artă Populară din Constanța, care organizează în perioada 15-17 august, pe platoul din fața instituției, evenimentul „Prelucrarea artistică a lemnului”, care face parte din seria de manifestări „Meșteșuguri tradiționale”.

Din Moreni, județul Dâmbovița, va participa meșterul Vasile Moldoveanu, care va fi prezent la târg cu icoane pictate pe sticlă, cu rame din lemn acoperite de crestături, icoane de vatră, cruci de mână, troițe, lăzi de zestre în miniatură și alte obiecte realizate după modele tradiționale. 

Localitatea Băbeni din județul Vâlcea, centru specializat în prelucrarea obiectelor de lemn de uz gospodăresc, va fi reprezentată de Constantin Lepădatu. Meșterul va aduce la Constanța linguri, găvane, platouri, mese rotunde și scăunele cu trei picioare, realizate prin tehnici simple: tăiere, cioplire, scobire și șlefuire, unele obiecte fiind înfrumusețate cu crestături mărunte. 

Din Fălticeni, județul Suceava, va veni la Constanța meșterul Marian Viorel, cunoscut pentru lingurile sale cu cozile acoperite de crestături care iau forma unor simboluri rare și milenare, precum: soarele, cercul vieții, șarpele, pasărea, multe dintre ele fiind legate de ceremonialurile nupțiale. 

„Prin prezența la Constanța a acestor meșteri populari, muzeul și-a propus să arate continuitatea și evoluția meșteșugului prelucrării lemnului și modul în care s-au perpetuat în timp formele tradiționale și motivele decorative. Cei interesați să observe această evoluție ne pot vizita, pentru a descoperi obiectele de patrimoniu din lemn, aflate în expozițiile permanentă și temporară”, a declarat directorul instituției, Maria Magiru. Vizitatorii pot admira expozițiile muzeului constănțean în fiecare zi, între orele 9.00 și 20.00. 

PUBLICITATE
Alte ştiri din sectiunea Eveniment
Turcia va repatria către mai multe state europene 33 de presupuși membri ai grupării jihadiste Stat Islamic aflați în prezent în închisorile turcești, scrie miercuri cotidianul ...
Centrul 39 Scafandri aniversează vineri, 15 noiembrie, Ziua Scafandrilor Militari și Ziua Scafandrului Român, precum și peste jumătate de secol de activitate, timp în ...
Un incendiu a izbucnit, astăzi, pe „Sidex 2”, una din cele șase barje ale unui convoi aparținând NAVROM Galați. Barjele se aflau amonte de Brăila, în ...
Gigi Becali (61 de ani) s-a prezentat azi la sediul DNA și le-a dezvăluit jurnaliștilor că a venit "pentru a ridica o ordonanță de clasare"."Am fost chemat pentru a ...
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a afirmat că dosarul privind intervenția jandarmilor la evenimentele din 10 august va fi desecretizat în această săptămână."Va fi ...
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Caraș-Serverin împreună cu ofițeri de poliție ...
În urma a 4 percheziții efectuate în Argeș, au fost depistate 3 persoane bănuite că ar fi obținut câștiguri ilicite prin introducerea de date informatice false ...
Un criminal din Botoșani, care în urmă cu doi ani și-a ucis fetița de cinci ani, în fața soției și a soacrei, a cerut să fie condamnat la închisoare pe viață, fără posibilitatea ...
Veneția a fost afectată, în cursul nopții de marți spre miercuri, de cea mai înaltă maree din ultimii 50 de ani, obligând turiștii să caute adăpost în timp ce ...
Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanța desfășoară în această perioadă activități de prevenire a violenței, alături de toate structurile similare din țară, în cadrul Campaniei ...
În dimineața zilei de 12 noiembrie, o persoană în vârstă de 37 de ani, din Tulcea, s-a urcat pe o clădire dezafectată situată pe strada Gării, din municipiul Tulcea, și ...
Zilele trecute, la sediul Batalionului 22 Vânători de Munte „Cireșoaia”, a avut loc ceremonia de numire în funcție a noului comandant al Batalionului 22 Vânători de ...
La Centrul Național de Instruire Întrunită din Cincu a avut loc, zilele trecute, ceremonia de încheiere a exercițiului Scorpions Legacy 2019 (SCLE 19). La acest eveniment ...
După ce a îndeplinit cu succes misiunile de monitorizare a traficului maritim în Marea Mediterană, ca parte a Operației NATO „Sea Guardian 19”, fregata ...
Ieri dimineață, la sediul Ministerului Apărării Naționale, a avea loc ceremonia de decorare a Drapelului de luptă al Statului Major al Apărării cu Ordinul Serviciul ...
Un bărbat a decedat în urma unui accident rutier petrecut, în această seară, pe DN 19 Satu Mare - Negrești Oaș, traficul rutier fiind blocat, a informat Inspectoratul pentru ...
Copilărie de coșmar pentru doi frați din județul Vaslui, unul de 11 ani, celălalt de 13. Băieții au fugit de la stână și spun că de doi ani erau puși să muncească din greu și la ...
O elevă în vârstă de 14 ani, din Vinețești (Vaslui), a fost bătută și amenințată că va fi călcată cu mașina, de tatăl unei colege, din cauza unor bârfe, scrie observator.tvScenele ...
Zeci de kilograme de droguri au fost confiscate de polițiști și procurorii DIICOT în urma unei operațiuni derulate pe parcursul mai multor zile.Ținta anchetatorilor români a fost ...
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși au confiscat bunuri susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Actual Economie Fun
Auto Tehnologie Arhiva