Corespondență specială

Marea Mediterană, la sud de coastele Turciei. Patru mări și cinci porturi în cinci săptămâni

496
Marea Mediterană, la sud de coastele Turciei. Patru mări și cinci porturi în cinci săptămâni - armata-1582834314.jpg

Articole recomandate

A trecut mai bine de o lună de când la catargul navei militare românești "Viceamiral Constantin Bălescu", cu număr de bordaj 274, este arborat drapelul NATO alături de Tricolorul României, navă ce deține comanda grupării navale permanente NATO de luptă împotriva minelor marine SNMCMG-2 (Stading NATO Maritime Counter Measures Group), din care mai fac parte vânătoarele de mine "Fulda" (Germania) și "Akcay" (Turcia). 


După plecarea din portul Constanța, la data de 20 ianuarie, puitorul de mine 274 (PM-274) a desfășurat acțiuni navale în Marea Neagră, Marea Marmara, Marea Egee și Marea Mediterana, parcurgând peste 3.500 de mile marine și a făcut escale în cinci porturi din Grecia și Turcia. 


Staționarea în portul grecesc Souda, din Insula Creta, nu a fost doar pentru refacerea capacității de luptă a navei și a echipajului, ci și pentru stabilirea primelor legături cu cea de-a doua grupare navală permanentă a NATO care operează în Marea Mediterana, SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group), alcătuită din fregate, prilej cu care au fost planificate, în detaliu, exercițiile comune ce s-au desfășurat pe mare. 


Comandantul SNMG-2, contraamiralul de flotilă Paolo Fantoni (Italia), împreună cu comandantul SNMCMG-2, căpitan-comandorul Valentin Vlad, au urmărit, în prima zi a exercițiilor comune, interacțiunea celor două grupări navale de la bordul vânătorului de mine german "Fulda". Navele SNMCMG-2 au executat seriale specifice de asigurare a libertății navigației și de conducere în siguranță pe un canal dragat, iar fregatele SNMG-2 au asigurat protecția forței în cele trei medii (aerian, naval și submarin) necesară unui convoi militar. 


Pe durata întregii săptămâni de interacțiune, elicopterele grupării SNMG-2 au survolat raioanele maritime, iar navele grupării SNMCMG-2 au răspuns prompt, acționând conform scenariilor exercițiilor, pentru respingerea atacului inamic. 


Un întreg navă-echipaj 
Nivelul ridicat de reacție imediată al echipajului navei și al statului major al grupării navale SNMCMG-2 a fost consolidat și în săptămâna ce a urmat, când gruparea navală NATO condusă de România a interacționat cu navele Forțelor Navale Turce. 
"În cadrul unor scenarii fictive, am continuat exersarea la standardele NATO a modului de acțiune în diferite situații ce pot apărea pe mare. Puitorul de mine și plase 274 «Viceamiral Constantin Bălescu» a condus secvența de reaprovizionare pe mare, executată, simultan, pe ambele borduri, cu navele militare turcești «Anamur» și «Ayvalik». Manevra de apropiere precisă a navigatorului, modul în care marinarii au acționat și rapiditatea cu care s-au stabilit legăturile cu cele două nave au arătat că putem vorbi, în acest moment, de un întreg navă-echipaj, confirmându-se, în același timp, profesionalismul militarilor noștri", a afirmat, cu mândrie, comandantul navei, căpitan-comandorul Daniel Gheorma. 


Antrenamentele comune desfășurate la nivelul grupării SNMCMG-2 au ca obiectiv consolidarea interoperabilității forțelor Alianței și îmbunătățirea procedurilor standard de acțiune ale NATO. 


În ultima săptămână, exercițiile au fost diversificate. Navigatorii puitorului de mine "Viceamiral Constantin Bălescu", cei ai vânătorului de mine german "Fulda" și cei ai vânătorului de mine turcesc "Akcay" și-au demonstrat măiestria în cadrul serialului de acostare bord în bord, executând o apropiere perfectă a navelor. 


"Contribuim la promovarea imaginii Alianței Nord Atlantice" 
"Gruparea navală SNMCMG-2 continuă să implementeze măsurile de securitate, adoptate la Summit-ul NATO, printr-o abordare de tip 360 de grade a problematicii securității, îndeplinind în mod eficient toate cele trei sarcini fundamentale stabilite în conceptul Strategic: apărare colectivă, gestionarea crizelor și securitatea prin cooperare. Totodată, contribuim activ la promovarea imaginii Alianței Nord Atlantice, prin vizitele oficiale pe care delegația grupării SNMCMG-2, la comanda căreia mă aflu, le desfășoară în porturile în care nava și echipajul își refac capacitatea de luptă. 


Nivelul ridicat de pregătire al statului major al SNMCMG-2, al echipajului și al navei-comandant a grupării, precum și al celorlalte nave și echipaje care fac parte din grupare, atins în urma activităților de instruire intensă, mă îndreptățește să îi asigur pe toți cei de acasă că vom îndeplini misiunea cu succes și vom continua să reprezentăm România la cotele cele mai înalte", a precizat comandantul grupării SNMCMG-2, căpitan-comandorul Valentin Vlad. 


Căpitan Nicoleta BURLACU
Ofițer de relații publice al grupării navale SNMCMG-2




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4291 secunde