MApN, explicații despre cum și-au pierdut viața cei doi soldați români

494
MApN, explicații despre cum și-au pierdut viața cei doi soldați români - foto-1462701070.jpg
Comandantul detașamentului românesc de forțe pentru operații speciale din Afganistan a transmis, în această dimineață, primele constatări ale comisiei care cercetează cauza morții a doi militari români și rănirea altuia în Afganistan. Militarii români îi instruiau, într-o bază de pregatire din apropierea localității Kandahar, pe polițiștii afgani, când s-a deschis focul asupra lor de către persoane purtând uniforma forțelor de securitate afgane. Militarii români au acționat conform procedurilor din teatrul de operații: au ripostat cu foc, ucigându-i pe agresori și au asigurat zona. În schimbul de focuri, care a durat 3-4 minute, trei militari români au fost răniți. După primirea primului ajutor, răniții au fost evacuați la cel mai apropiat spital. Din nefericite, doi dintre ei au decedat. Al treilea militar a fost evacuat, astăzi, de la ora 10.30, la un spital militar american din Germania și se află în stare stabilă. Investigația continuă, împreună cu reprezentanți ai forțelor aliate. La nivelul Statului Major General au fost stabilite măsuri pentru creșterea gradului de securitate al militarilor noștri în cadrul misiunilor comune de instruire și repatrierea cu onoruri militare a militarilor căzuți la datorie.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 04 Martie 2016
Stire din Eveniment : MApN, în vizită la NATO
Pagina a fost generata in 0.8324 secunde