Mai puține neveste bătute, în 2019, datorită ordinelor de protecție provizorii

182
Mai puține neveste bătute, în 2019, datorită ordinelor de protecție provizorii - ordin-1569769702.jpg

Articole de la același autor

Violența domestică reprezintă, și în 2019, un fenomen care afectează numeroase familii. O dovedește cu prisosință numărul ordinelor de protecție provizorii emise de Poliția Română. Astfel, în primele opt luni ale lui 2019, polițiștii au emis peste 5.000 de ordine de protecție provizorii, dar numai în cazul a 1.850 dintre acestea victimele s-au adresat mai departe instanței de judecată, pentru emiterea unor ordine de protecție.

Cea mai parte a ordinelor de protecție provizorii a fost emisă la solicitarea victimelor, 39 la solicitarea altor persoane și 53 la solicitarea altor instituții abilitate în acest sens. Din punct de vedere al locului comiterii faptei, 67% dintre ordinele de protecție provizorii au fost emise pentru fapte comise în mediul urban.

În schimb, polițiștii constată că intervenția rapidă, prin emiterea acestor ordine provizorii de protecție, a dus la scăderea altor infracțiuni cu violență, respectiv a cazurilor în care femeile erau agresate și chiar omorâte.

"În primele opt luni ale anului, față de aceeași perioadă a anului trecut, au fost înregistrate scăderi cu peste 30% la sesizările de vătămare corporală, cu peste 5% la infracțiunile de omor și cu aproape 10% la tentativă de omor. De asemenea, sunt în scădere faptele de șantaj (cu 20%) și abandonul de familie (cu 5,6%)", au precizat reprezentanții Poliției Române.

Polițiștii emit ordine de protecție provizorii, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, când constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.403 secunde