Magia Crăciunului. Ce surprize vă așteaptă la Festivalul Iernii

565
Magia Crăciunului. Ce surprize vă așteaptă la Festivalul Iernii - 1-1577221695.jpg

Articole de la același autor

La Festivalul Iernii 2019, eveniment organizat de Asociația Culturală pentru Tineret și Copii "Art Theatre" și finanțat de Primăria Municipiului Constanța, constănțenilor li s-au pregătit șase zile magice cu colinde, spectacole de teatru și recitaluri muzicale, din 24 până pe 29 decembrie, începând cu ora 18:00. Așadar, în aceste zile sunteți așteptați în Țara Piticilor din Parcul Tăbăcărie, pentru a simți cum se cuvine spiritul sărbătorilor.

Marți, 24 decembrie 2019

Marți, în seara de Ajun, constănțenii sunt așteptați la scenă, începând cu ora 18:00. După ce trupa de dans a festivalului va introduce publicul în atmosfera sărbătorilor de iarnă, pe scenă vor urca grupuri de colindători, printre care și multipremiata corală bărbătească Armonia. Primii care vor interpreta colinde, în intervalul orar 18:10-18:40, vor fi elevii Școlii de Muzică eMenTi. Apoi, pe scenă vor urca studenții Facultății de Arte, care vor colinda până la ora 19:00, când pe scenă își va face prezența corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului, care va transpune publicul în atmosfera magică a Ajunului, până la ora 20:00.

Miercuri, 25 decembrie 2019

În prima zi de Crăciun, de la ora 18:00, trupa de dans a festivalului va prefața momentele artistice ale serii: concertul de colinde al grupului "Datina" (18:10-18:40), concertul de colinde al Școlii eMenTi (18:40-19:10) și spectacolul de teatru pentru copii "Oare vine Moș Crăciun?" (19:10-20:00).



Joi, 26 decembrie 2019


Joi seara, după deschiderea serii în pași de dans, de trupa festivalului, pe scena Palatul Fermecat va urca Mihai Trăistariu, care va susține cu un concert de colinde, între orele 18.10 și 18.40. Recitalul îndrăgitului solist va fi urmat de concertul de colinde al Școlii de Muzică MI-RE-LA, până la ora 19:20, după care constănțenii vor fi colindați, până la ora 20:00, de către studenții Facultății de Arte din cadrul Universității "Ovidius".

Vineri, 27 decembrie 2019

Vineri, în cea de-a treia seară de Crăciun, constănțenii, cei mici, dar și cei mari sunt invitați să urmărească, începând cu ora 18:00, spectacolul de teatru "Lumea poveștilor". De la ora 19:00, pe scena festivalului vor urca, pentru jumătate de oră, elevii Școlii de Muzică eMenTi. Seara se va încheia cu momentul artistic susținut de trupa de dans New Force of Dance, în intervalul orar 19:30-20:00.



Sâmbătă, 28 decembrie 2019


Cei care nu au putut călători în "Lumea poveștilor" cu o zi înainte sunt așteptați sâmbătă, începând cu ora 18:00, să urmărească acest spectacol atractiv, plin de învățăminte. De la ora 19:00 până la 19:50, pe scenă vor evolua cursanții de la Școala eMenTi. Seara de sâmbătă se va încheia cu un moment susținut de trupa de dans a festivalului.

Duminică, 29 decembrie 2019

Duminică, de la ora 18:00, pe scena Festivalului Iernii își va face apariția prietena copiiilor, trupa Zbumzzi, care va susține un spectacol de animație. Seara se va încheia cu un concert de muzică, programat de la ora 19:00 și susținut de Denis Done și elevi ai Colegiului Național de Arte "Regina Maria".

Festivalul Iernii 2019 se desfășoară în perioada 6 decembrie - 12 ianuarie, iar intrarea este liberă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9248 secunde