MAE, o nouă avertizare de călătorie pentru românii care pleacă din țară

de Cuget Liber Vineri, 06 Septembrie 2019 116
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau călătoresc pe teritoriul Republicii Croația că, în conformitate cu datele transmise de Institutul Hidro-Meteorologic local, pentru data de 6 septembrie au fost emise coduri roșu, portocaliu și galben privind intensificări la rafale ale vântului.



Potrivit unui comunicat transmis joi de MAE, pentru canalul Velebit s-a emis cod roșu de vânt, ce va atinge o viteză de aproximativ 130 km/h. Golfurile Kvarner și Kvarneriæ se află sub avertizare meteorologică cod portocaliu de vânt iar regiunile Rijeka, nordul Dalmației și vestul Istriei se află sub avertizare meteorologică cod galben de intensificări ale vântului, însoțite și de descărcări electrice.

Autoritățile croate avertizează cu privire la apariția unor disfuncționalități în transportul maritim și în furnizarea energiei electrice.

Pentru informații actualizate, se recomandă consultarea paginilor de Internet ale Institutului Hidro-Meteorologic Național https://www.meteo.hr, Automobil Clubului Croat http://www.hak.hr/en#traffic-flow-and-road-conditions, Companiei Naționale Croate de Căi Ferate http://www.hznet.hr, Autorității Portuare Croate http://www.portauthority.hr și a Agenției Croate de Aviație Civilă http://www.ccaa.hr.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește cetățenilor români că în situații de urgență pe teritoriul Croației pot apela numărul european unic de urgență 112.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Zagreb: +38514677660 sau +38514610009, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României în Republica Croația: +38598414341.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://zagreb.mae.ro, www.meteoalarm.eu, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația "Călătorește în siguranță"

Taguri

Alte ştiri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei