MAE, despre copilul român împușcat în Italia
Articole recomandate
Marile rețele comerciale din România se alătură campaniei „Fii curat la volan!”. Primele locații vizate, în capitală și pe litoral
25 Aprilie 2024
Fetiţă de nici doi ani, ucisă de biluţe magnetice. Ce spun reprezentanţii ANPC despre siguranţa jucăriilor
25 Aprilie 2024
Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în dosarul Mineriadei
25 Aprilie 2024
250 de polițiști așteptați la protestul din fața IPJ Constanța
25 Aprilie 2024
Ministerul Afacerilor Externe a confirmat joi că un minor român a fost rănit prin împușcare la Roma, copilul aflându-se în prezent sub supraveghere medicală.
"Urmare a demersurilor întreprinse de Ambasada României la Roma, autoritățile italiene au confirmat cetățenia victimei. Potrivit informațiilor preliminare, după producerea incidentului victima a fost transportată la o unitate medicală din apropiere pentru îngrijiri. Cu ocazia controlului medical s-a constatat că minorul prezenta o plagă rezultată în urma unei împușcături, iar în prezent este internat sub supraveghere medicală", a informat MAE, la solicitarea AGERPRES.
Precizarea MAE vine după ce presa italiană a relatat cazul unui copil de un an care a fost împușcat în timp ce se afla în brațele mamei sale.
Potrivit Ministerului român de Externe, imediat după confirmarea cetățeniei minorului, Ambasada României la Roma a întreprins demersuri pentru ca o echipă mobilă să se deplaseze la spital, acest lucru urmând a fi făcut de îndată ce vor fi luate aprobările din partea părinților minorului, autorităților locale și a medicilor.
Ancheta autorităților locale cu privire la acest incident este în desfășurare.
"Ambasada României la Roma menține cazul în atenție, este în contact cu autoritățile locale și cu spitalul în care este internat cetățeanul român, fiind pregătită să acorde asistență consulară în limita competențelor", subliniază MAE.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 19 Iulie 2018
Marţi, 17 Iulie 2018
Luni, 25 Iunie 2018
Vineri, 22 Iunie 2018
Luni, 16 Iulie 2018
Marţi, 10 Iulie 2018
Luni, 09 Iulie 2018
Joi, 28 Iunie 2018
Marţi, 26 Iunie 2018
Marţi, 19 Iunie 2018