Licitațiile trucate, "specialitatea casei" la Spitalul Județean Constanța. Căpățână și Strutinsky, trimiși în judecată

861
2
Procurorii DNA nu-i dau pace fostului manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, Dănuț Căpățână. Acesta a aflat din închisoare, acolo unde își ispășește o pedeapsă de 6 ani și 8 luni pentru luare de mită și spălare de bani, că a fost trimis în judecată, într-un alt dosar, alături de Sorin Strutinsky.


Dănuț Căpățînă este acuzat de două infracțiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuată. De asemenea, Sorin Strutinsky este acuzat de complicitate la luare de mită în formă continuată și trafic de influență. 


Potrivit procurorilor, în perioada 2010 – decembrie 2014, Dănuț Căpățână, în calitate de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" Constanța, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a pretins de la reprezentanții a două societăți comerciale remiterea unor comisioane astfel: 10% din valoarea facturilor încasate de una dintre firme de la unitatea medicală (în cadrul unui contract prin care s-au externalizat serviciile de spălătorie); 18-20% din valoarea investițiilor ce urmau a fi efectuate în derularea unui contract de concesiune încheiat de spital cu cealaltă societate (servicii de pompe funebre).


"În acest context, inculpatul Căpățână Dănuț a primit, efectiv, printr-un intermediar, suma totală de 663.083 lei. Concret, banii respectivi au fost pretinși și primiți de inculpatul Căpățână Dănuț atât pentru a truca procedurile de atribuire a unor contracte cât și pentru a introduce în caietul de sarcini și în documentația de achiziție cerințe de calificare pe care să nu le poată îndeplini decât firmele agreate. Într-unul dintre cazuri, inculpatul Căpățână Dănuț a beneficiat de ajutorul celuilalt inculpat, Strutinsky Gabriel Sorin, care și-a și însușit, prin intermediul unei societăți pe care o controla, suma de 64.649 lei", precizează DNA, prin intermediul unui comunicat de presă. 


Potrivit procurorilor, în aceeași perioadă, Gabriel Sorin Strutinsky a pretins și a primit de la reprezentanții aceleiași firme beneficiare suma de 346.395 lei în schimbul determinării managerului Spitalului Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" Constanța, să plătească la timp facturile și să deruleze fără probleme contractele pe care societatea respectivă le avea încheiate cu unitatea medicală.


În cauză, s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra a patru terenuri ce aparțin omului de afaceri Sorin Strutinsky. Măsura respectivă a fost dispusă și asupra a 250 părți sociale pe care Strutinsky le deține la o societate comercială. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. 


Dănuț Căpățînă și Sorin Strutinsky au mai fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție, în patru, respectiv, două cauze penale, pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate acestora. Într-una dintre cauzele trimise în judecată, Dănuț Căpățînă a fost condamnat definitiv la 6 ani și 8 luni de închisoare, fiind găsit vinovat pentru cinci infracțiuni de luare de mită, dintre care trei în formă continuată și spălarea banilor în formă continuată.


Comentează știrea

Selfie....la PSD
21 decembrie 2017
Felicitari ! O bere pentru calul meu

Asta este doar poza unei lumi.Este lumea in care traim.In poza se afla PSD,cel mai mare partid,partidul aflat la guvernare de aproape 6 ani.Este un selfie.....Observati ce frumos au iesit ei in poza ? Partidul este curat ca lacrima.Un talhar este numit de partid la conducerea spitalului iar al doilea talhar ,nu spui cine, a fost o persoana importanta in partid.Amandoi sunt puscariabili.Amandoi sunt,mai repede, victime ale propriului partid care i-a trimis la furat.Dar ei nu se considera victime.Ei se cred martiri,eroi.Observati ca in spatele lor este cer senin.Partidul este victorios.Fagadau a castigat alegerile.Felix,mare boss la partid, a ajuns ministru.Mazare,taticul lor,talhareste si azi pe "persoana fizica",de data asta....Nici usturoi nu au mancat,nici gura........Au castigat alegerile.Daca maine ar fi alegeri,PSD ar obtine o victorie covarsitoare....Partidul s-a intarit in lupta cu dusmanul de clasa,cu multinationalele,cu poporul basist,cu Soros,cu #Rezist.....etc.PSD si-a facut un selfie pentru dosarul istoriei.Ma bucur.Sa ridicam paharul in cinstea hotilor de partid si de stat.Fagadaule....o bere pentru calul meu !

slujbas
5 ianuarie 2018
mita

hoti si banditi,dar cei care au mai ramas in functii de conducere si acum la scju cta,cand oare vor fii agatati si ei?managerul ,licitatii trucate achizitii de medicamente fara licitatie,farmacisti implicati pana in gat,oare cand vor fi agatati in aceste dosare penale?oare procuratura doarme,cand se vor autosesiza?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.321 secunde