Laura Codruța Kovesi, susținută de oficialii UE. "Rămâne candidata preferată"

673
Laura Codruța Kovesi, susținută de oficialii UE.

Articole de la același autor

Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, și-a reafirmat sprijinul pentru Laura Codruța Kovesi în funcția de procuror-șef european și a reiterat faptul că fosta șefă DNA rămâne candidata preferată a Parlamentului European pentru această funcție.



"Comisia a fost cât se poate de clară: Kovesi este candidata preferată de Parlamentul European pentru a deveni procuror-șef european. Am avut ocazia, de-a lungul anilor, să lucrez alături de ea. Este un procuror de calitate și o admir pentru curajul său", a declarat Frans Timmermans.

De asemenea, acesta a precizat că au existat discuții cu autoritățile române, astfel încât Laurei Codruța Kovesi să nu îi fie îngrădită în niciun fel candidatura pentru șefia Parchetului European.

În altă ordine de idei, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis admiterea contestației depuse de fosta șefă a DNA Laura Codruța Kovesi și a hotărât ridicarea măsurii controlului judiciar dispus de Secția de anchetă a magistraților în cazul fostei șefe a DNA, în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită și mărturie mincinoasă în legătură cu aducerea în țară a fostului director FNI Nicolae Popa.

"Am făcut o contestație în care am arătat că măsura controlului judiciar nu a îndeplinit condițiile prevăzute de lege. Voi respecta decizia instanței, indiferent care va fi aceasta", a spus Kovesi la ieșirea din sala de judecată.

Săptămâna trecută, Laura Codruța Kovesi a fost plasată sub control judiciar de procurorii SIIJ, ea fiind obligată să se prezinte în fiecare săptămână la Secția 18 Poliție din Capitală.

Kovesi are mai multe interdicții, ea neavând voie să părăsească țara și să vorbească cu presa despre dosarul în care este cercetată. De asemenea, nu poate activa ca procuror la Parchetul General.

Pe 28 martie, Laura Codruța Kovesi a fost audiată peste șase ore la SIIJ, iar la ieșire a declarat că i s-a interzis să vorbească cu presa, considerând că aceasta este o măsură de a-i "închide gura".

"Nu am voie să vă spun absolut nimic din ceea ce s-a întâmplat aici, astăzi, și nici cu privire la acest dosar. Cred că e o măsură de a-mi închide gura, de a nu mai spune ce se întâmplă, este o măsură de a ne hărțui în continuare pe toți cei din sistemul judiciar care ne-am făcut treaba. După cum se știe, sunt într-o procedură internațională, în care am ieșit prima. Probabil că disperarea unora că voi putea ocupa acea funcție (șef al Parchetului European - n.r.) a ajuns la anumite cote și din acest motiv eu nu mai am voie să vorbesc cu presa", le-a spus Kovesi jurnaliștilor.

Dosarul a fost deschis în decembrie 2018, în urma unei sesizări depuse de fostul deputat Sebastian Ghiță. Acesta a fugit în Serbia, după ce a fost trimis în judecată în mai multe dosare de corupție. Ghiță susținea că, în anul 2011, Kovesi i-a cerut să achite 200.000 de euro pentru aducerea în țară, cu un avion, din Indonezia, a lui Nicolae Popa, pe numele căruia exista un mandat internațional de arestare.

Procurorii SIIJ arătau că Laura Codruța Kovesi ar fi pretins și primit, în 2011, suma de 268.689 lei de la Sebastian Ghiță în legătură cu extrădarea fostului director al FNI Nicolae Popa.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6047 secunde