La un pas de tragedie! "Cascadorii" rutiere, de sărbători

190
La un pas de tragedie!

Articole de la același autor

Cu "ocazia" sărbătorilor pascale, șoferii din Constanța s-au cinstit cu băuturi alcoolice. Mulți dintre aceștia s-au urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice și au provocat accidente rutiere. Opt persoane au ajuns la spital, dintre care un copil în stare critică, din cauza șoferilor care, băuți fiind, au condus autoturisme. 


Primul eveniment s-a produs sâmbătă, în jurul orei 4.40. Un șofer de 22 de ani conducea un Renault Megane pe strada Mihai Eminescu, dinspre Casa Căsă-toriilor către strada Eroilor. La un moment dat, ajungând în dreptul imobilului cu numărul 53 A, tânărul a mers înainte, a părăsit partea carosabilă și a căzut cu mașina într-o groapă adâncă de cinci metri. În urma impactului, șoferul, dar și pasagerul de pe locul din dreapta, un tânăr de 21 de ani, au fost răniți ușor și au fost transportați la spital pentru investigații medicale. Rutieriștii ajunși la fața locului l-au testat pe șoferul responsabil de producerea accidentului, rezultatul fiind pozitiv: acesta avea o alcoolemie de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. 


Spre seară, în jurul orei 18, un alt tânăr, de 30 de ani, conducea pe strada Albatros din satul Nuntași, dinspre strada Liniștii către DC 226 A. La un moment dat, ajungând la intersecția cu strada Salciei, tânărul a pierdut controlul direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un stâlp de beton. Polițiștii rutieri ajunși la fața locului au descoperit faptul că tânărul nu avea permis de conducere, autoturismul avea numerele de înmatriculare provizorii expirate și, pe deasupra, șoferul era și băut, având o alcoolemie de 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat. 


Copil în stare gravă 
În prima zi de Paște, în jurul orei 15.30, un tânăr de 32 de ani conducea o căruță neînregistrată pe DN 3, dinspre Băneasa către Negureni. La un moment dat, în mers, hamurile de la atelaj s-au rupt, astfel că bărbatul a pierdut controlul căruței și, în încercarea de a opri calul, a căzut pe șosea direct în cap. Rutieriștii constănțeni au stabilit faptul că bărbatul avea o alcoolemie de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost transportat la spital, unde a avut nevoie de îngrijiri medicale. 


40 de minute mai târziu, un bărbat de 38 de ani, din Călărași, conducea pe DC 42, dinspre localitatea Esechioi către localitatea Ostrov. La un moment dat, șoferul a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu mașina. În urma impactului, un copil de nouă ani a ajuns la spital în stare critică. Tot la unitatea spitalicească au ajuns și alți doi copii, de 10, respectiv 11 ani, dar și un bărbat de 37 de ani, fratele șoferului, pasager și el în autoturism. Polițiștii rutieri au stabilit că șoferul consumase alcool înainte de a se urca la volan, rezultatul fiind de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul s-a ales cu dosar penal. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 14 Aprilie 2015
Stire din Eveniment : Șoferi, atenție! ANUNȚ IMPORTANT
Marţi, 14 Aprilie 2015
Stire din Eveniment : Violată în noaptea de Înviere
Pagina a fost generata in 1.628 secunde