Jandarmii, la datorie, în week-end

152
Jandarmii, la datorie, în week-end - jandarmiiladatorie-1533310632.jpg

Articole de la același autor

În acest sfârșit de săptămână, efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, în cooperare cu lucrători din cadrul I.P.J. Constanța, I.S.U. Constanța și Poliției Locale vor fi angrenați în mai multe misiuni de asigurare a ordinii publice la evenimentele organizate în zona de responsabilitate.

Astfel, până pe 5 august, jandarmii constanțeni vor avea în atenție festivalul cinematografic "Filme în aer liber" și evenimentul cultural-artistic "Sunset Sea-mphony", de pe faleza Cazinoului din Constanța. Astăzi, va fi asigurată ordinea publică și protecția participanților la manifestările organizate cu ocazia "Zilei orașului Eforie", iar sâmbătă, 4 august, oamenii legii vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de fotbal A.S.S.C.S. Farul Constanța - A.C.S. Poli Timișoara, precum și la evenimentele cultural-artistice "Ziua Multietnicității Dobrogene" în Piața Ovidiu și "Unirea-Sub zodia Mariei, Regina tuturor românilor" pe faleza Cazinoului din Constanța.

De asemenea, în perioada 4 - 8 august, jandarmii vor veghea la desfășurarea în condiții de siguranță a expoziției foto "Dezvoltare sau Dezechilibru" pe faleza Cazinoului din Constanța.

"Recomandăm celor care vor participa la aceste evenimente publice să adopte un comportament decent, să respecte normele de conviețuire socială și prevederile legale în vigoare, reamintind că nu vor fi tolerate fapte ce aduc atingere ordinii publice și siguranței cetățeanului", precizează reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4784 secunde