Lipsa sectoriștilor, reclamată și de foști inspectori șefi ai IPJ

"Informațiile sunt bomba atomică a polițiștilor!"

931

Articole de la același autor

Un polițist bun trebuie, în primul rând, să aibă informații. Acest aspect a fost punctat, la unison, de trei foști inspectori șefi ai Inspectoratului de Poliție Județean Constanța. Trei foști polițiști care au avut un cuvânt greu de spus, înainte de Revoluție sau imediat după, în modul în care acționau oamenii legii din Constanța. Iar în aceste condiții, desființarea posturilor de sectorist și șef de post comunal face un deserviciu oamenilor legii. 


Momente pline de emoție la prezentarea bilanțului activității Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța pe anul 2019. Prezenți la eveniment au fost trei foști polițiști care au ocupat, la un moment dat, funcția de inspector șef al inspectoratului constănțean și care au avut un cuvânt greu în modul în care și-au făcut datoria oamenii legii de la malul mării: colonelul în rezervă Ion Ciucur (inspector șef în perioada 1986 - 1990), generalul în rezervă Gheorghe Florea (inspector șef 1996 - 1997) și colonelul în rezervă Adrian Rapotan (inspector șef 2015 - 2016). 


Pe lângă aprecierile adresate actualilor polițiști, pentru eforturile depuse pentru a asigura un climat de siguranță în județul Constanța - mai ales având în vedere că infracționalitatea la nivelul județului Constanța este în scădere, potrivit statisticilor! -  cei trei au împărtășit și câteva reflecții asupra modului în care a evoluat Poliția Constanța, asupra schimbărilor care au survenit de-a lungul timpului, cât și asupra caracteristicilor care descriu un "bun polițist". 


Decan de vârstă al foștilor inspectori șefi, la cei 84 de ani, col. Ion Ciucur consideră că nu se poate vorbi despre schimbări de fond în Poliție. 


"Am fost și milițian, și polițist. Cum s-a schimbat Poliția? Nu s-a schimbat. M-am uitat peste programul pe care și l-a propus inspectorul șef Dancu pentru viitor și sunt exact aceleași probleme pe care le aveam și noi pe vremea noastră. Îmi amintesc că, la vreo zece ani de la evenimentele din decembrie 1989, la o zi a Poliției, un demnitar susținea: «Ce bine că avem o Poliție nouă, demnă, care își face treaba, nu ca ăia dinainte». Dar în sală erau mulți din «ăia» dinainte, pentru că odată cu Revoluția nu a dispărut Poliția veche, oamenii au rămas în activitate. Diferențe sunt poate de comportament, deși mă îndoiesc că înainte aveau un comportament deosebit. Se vorbește de bătăi, se fac numeroase glume, dar adevărul este că nici atunci agresiunile polițiștilor nu erau permise și erau mulți trimiși în judecată. Poate noi aveam un avantaj, haina militară, nimeni nu îndrăznea să îi dea o palmă polițistului", a arătat col. Ion Ciucur. 


Fostul polițist a punctat, printre altele, și principalele aspecte care trebuie să caracterizeze un "bun polițist". 
"Un polițist fără informații este mort. De exemplu, aveam un polițist, Haraga. Când îl vedeai, nu dădeai doi bani pe el. Nici pregătire nu avea prea multă, nici să scrie cum trebuie nu știa. La o ședință, după ce în timpul nopții se furaseră dintr-un chioșc mai multe paltoane, discutam ce măsuri trebuie întreprinse: unul spunea că trebuie verificări în târgurile de antichități, altul la târgurile de haine. Polițistul acesta s-a ridicat și a spus: «Șefu, dați-mi o mașină să merg să-l ridic pe Văleanu și să aduc și paltoanele». El știa toți hoții, cât și unde se ascundeau. Asta înseamnă un polițist bun: să ai informații!", a arătat col. Ion Ciucur. 


"De asemenea, polițistul trebuie să vorbească cât mai puțin. Să nu se laude: eu am făcut asta, l-am prins pe unul, am probe, am să-l prind și pe celălalt. Ca să nu mai vorbim despre un comportament civilizat", a mai arătat colonelul. 


"Sectoristul și șeful de post, celulele de bază ale Poliției!" 
Un aspect punctat de generalul în rezervă Gheorghe Florea este desființarea posturilor de sectorist și șef de post. De altfel, constănțenii au reclamat în repetate rânduri această lipsă, iar "Cuget Liber" a punctat, în mai multe articole, necesitatea reînființării acestor funcții. 


"Personal, aștept să se rezolve problema celulelor de bază din Poliția Română: sectoristul și șeful de post. Pentru că aceste celule trebuie să existe, pentru că fără informație nu faci nimic. Informația este bomba atomică a polițistului! Îmi amintesc că, atunci când eram tânăr ofițer, mergeam la cercetări la fața locului. Când ajungeam la postul de poliție, șeful de post or avea deja infractorul acolo, or avea deja în minte suspecții și sigur era unul dintre ei. Din păcate, această stăpânire a informației, a problematicii din fiecare localitate a cam suferit. Eu sper că se va reveni asupra deciziei", a punctat generalul Gheorghe Florea. 


"Mulți veneau din sursă externă, dar le lipsea vocația!" 
Colonelul în rezervă Adrian Rapotan se poate mândri că, în cei 36 de ani de carieră, a fost cel mai longeviv polițist într-o funcție de conducere din Poliția Română: mai bine de un deceniu a fost prim-adjunct al IPJ Constanța, a ocupat interimar funcția de inspector șef în repetate rânduri, iar între anii 2015 - 2016, a fost numit la șefia Poliției Constanța. Rapotan consideră că meseria aceasta o pot practica doar cei cu vocație. 


"Cel mai bun barometru al activității polițistului era cetățeanul. Iar eu, în calitatea mea de civil, de cetățean al Constanței, pot spune că mă simt în siguranță pentru că prin efortul polițiștilor s-a creat în Constanța o atmosferă de stabilitate. 
Calitatea de a obține informații este una esențială, dar polițistul bun trebuie să aibă vocație. Mulți veneau din sursă externă doar pentru a avea o slujbă stabilă. În Poliție, dacă stai cu ochii pe ceas, pe calendar, nu ai făcut nimic. Sunt multe sacrificii, iar în Poliție trebuie să bați fierul cât e cald. Dacă ai vocație, determinare și un cadru legislativ adecvat, lucrurile merg foarte bine", a subliniat col. Adrian Rapotan. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.649 secunde