Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Eveniment

„Îndemânatic da, teribilist nu!”. Tinerii posesori de permis auto, îndemnați să își arate priceperea pe șosea și nu pofta de viteză

Ştire online publicată Luni, 20 Mai 2019
de Andreea PERHAIȚĂ
Click pe imagine pentru a parcurge galeria

Tinerii încă se numără, din păcate, printre șoferii care provoacă dintre cele mai multe accidente pe șoselele Constanței și ale României. Din lipsă de experiență, dar și din dorința de a-și testa puterile atât ale lor, cât și ale mașinii pe care o conduc, mulți ajung să fie autorii unor tragedii rutiere.

Plecând de la această situație, conducerea Liceului Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Constanța a demarat, de câțiva ani încoace, o amplă campanie de conștientizare a tinerilor asupra acestor tentații și pericole. Este vorba despre proiectul educațional „Civilizația șoselei”, în cadrul căruia elevi din mai multe orașe ale țării se reunesc, anual, la Constanța la un concurs atât de teorie rutieră, cât și de practică. Ediția de anul acesta, a șaptea la număr, a avut un număr record de participanți, semn că tinerii încep să înțeleagă importanța deprinderii acestor cunoștințe.
„Proiectul propune o metodă alternativă de educare a tinerilor, printr-o formă plăcută de petrecere a timpului liber. Prin activitățile sale, proiectul stimulează exersarea abilităților de conducător auto, dezinvoltura în trafic, inovația și spiritul de competiție, oferind elevilor de liceu atât șansa de a-și împărtăși experiențele, cât și cea de a deveni modele pentru cei de aceeași vârstă”, explică prof. Violeta Stanciu, unul dintre coordonatorii proiectului. 

Concurs de pricepere, la poligon
Anul acesta au intrat în concurs elevi din Constanța, Călărași, Urziceni, București și chiar și din Chișinău. „Noi încercăm să-i disciplinăm în trafic și să-i facem să înțeleagă că nu e bine să fii teribilist. De altfel și concursul se numește «Îndemânatic da, Teribilist nu». Acesta se desfășoară pe două secțiuni: concurs de îndemânare la conducerea autovehiculelor în poligon și verificarea cunoștințelor teoretice prin rezolvarea unui chestionar. La aceste activități se adaugă concursul de montat/demontat piese «Micii ucenici la datorie», concursul de afișe «Șoseaua, un loc mai sigur pentru toți» și concursul de machete «Automobilul viitorului», ce stimulează creativitatea prin activitățile transdisciplinare propuse și vizează utilizarea strategiilor didactice interactive care să complimenteze și să diversifice efectul acțiunilor specifice domeniului tehnic”, declară prof. Violeta Drăgan.

Interesant este că anul acesta, în premieră, printre concurenți s-au înscris și patru fete, trei eleve de la Colegiul Comercial „Carol I” și o elevă de la Liceul Tehnologic Cogealac. Secțiunea de îndemânare se derulează în parteneriat cu Poliția Rutieră, pe un traseu prestabilit, unde tinerii șoferi își arată priceperea la trecerea printre jaloane, la parcarea autovehiculului cu fața, cu spatele și lateral. La final, participanții au primit premii și diplome, în funcție de punctajul obținut.
Iar, pentru anul viitor, organizatorii promit introducerea unei noi secțiuni în cadrul competiției, destinată motocicliștilor. „Avem deja elevi cu permis pentru conducerea motocicletei și care sunt foarte interesați de concurs”, adaugă prof. Violeta Stanciu. 

PUBLICITATE
Citeşte şi
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Constanța au acționat în acest weekend pe linia prevenirii si combaterii accidentelor rutiere, cauzate de viteza ...
Serviciul de Permise și Înmatriculări Constanța va avea, la fel ca celelalte instituții publice, program adaptat zilelor de sărbătoare. Din acest motiv, în perioada ...
În week-end, polițiștii constănțeni au surprins la volan mai mulți șoferi beți sau fără permis de conducere. Spre exemplu, oamenii legii au identificat un bărbat, în ...
Alte ştiri din sectiunea Eveniment
În perioada 18-22 iunie, în cadrul Exercițiului Multinațional Saber Guardian 2019, vor avea loc o serie de evenimente în mai multe zone din țară, după următorul ...
A început sezonul estival, iar românii mai cu dare de mână strâmbă din nas la oferta litoralului românesc, preferând să plătească mii de euro pe distracții estivale în diverse ...
Un accident ușor s-a petrecut, în urmă cu puțin timp, pe DN3, la ieșire din Constanța spre localitatea Valu lui Traian. Din primele informații, două autoturisme s-au lovit, pe ...
Doi tineri s-au electrocutat duminică după-amiază pe podul CFR din Parcul Herăstrău din Capitală, intervenția pompierilor și salvatorilor SMURD fiind îngreunată din cauza ...
Polițiștii arădeni au mobilizat echipaje care caută, duminică, un șofer care a accidentat mortal un biciclist pe DN 79, iar apoi a fugit de la locul faptei, victima nefiind ...
Două elicoptere survolează, sâmbătă și duminică, litoralul românesc. Cele două aparate de zbor au fost văzute azi, la joasă înălțime, în Vama Veche și Neptun, în ...
Un accident grav a avut loc pe Autostrada Soarelui, în această dimineață, în drumul spre mare în zona localității Lehliu. Din primele informații se pare că un ...
Tragedie în zi de sărbătoare, lângă Sibiu. O fată de 18 ani și-a pierdut viața după ce mașina în care se afla s-a izbit violent de un stâlp.Adolescenta era pe ...
Accident rutier, fără persoane încarcerate, între loc.Cumpăna și Lazu. Un copil de 11 ani a fost preluat de un echipaj smurd, fiind doar speriat.
IPJ Constanța a anunțat că a fost găsit pe plaja din Costinești „copilul de 9 ani despre care familia sesizase că a intrat la scăldat în mare, la Costinești și nu mai fusese ...
Ministerul Afacerilor Externe condamnă, 'în termenii cei mai categorici', atacarea unor nave civile în Orientul Mijlociu și își exprimă profunda îngrijorare față de atacurile ...
Un bărbat de 53 de ani, șofer de camion, a murit, azi, pe A4. Acesta  a oprit să ii ajute pe alți șoferi care aveau până. Când s-a dus să ia compresorul ...
Acțiunea este organizată de polițiștii Serviciului Rutier Constanța, pe linia prevenirii conducerii sub influența alcoolului sau a altor substanțe ...
Procurorii DIICOT din Timișoara au destructurat o rețea de trafic de droguri care aproviziona cu stupefiante piața din Craiova, județul Dolj, și din alte câteva orașe din zona ...
Forțe impresionante de ordine au fost mobilizate în seara zilei de vineri, 14 iunie, în preajma unui bloc situat pe bulevardul Unirii din București, unde un bărbat a amenințat cu ...
Militarul din București, acuzat că vineri a agresat sexual o fetiță de 13 ani, a fost reținut, sâmbătă dimineață. Militarul va fi prezentat Tribunalului Militar ...
În jurul orei 7.48, un bărbat în vârstă de 65 de ani a condus un autoturism pe autostrada A2, dinspre București către Constanța și ajungând la km. 180+200 m, pe ...
Focuri de armă în trafic pe o șosea din Gorj. Un șofer a tras cu pistolul spre un jandarm și un polițist după ce oamenii legii i-au cerut să se legitimeze ...
Polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au intervenit în sprijinul a patru cetățeni români care se aflau la bordul unei ambarcațiuni de agrement ...
Un primar din județul Botoșani a ajuns în comă la spital după ce cazanul de țuică i-a explodat în față. A suferit arsuri de gradul 3 și 4 pe jumătate din ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Economie
Actual Arhiva