Mesajul sindicaliștilor:

"Încetați cu amenințarea polițiștilor cu cercetări disciplinare!"

237

Articole recomandate

Sindicaliștii din cadrul Federației Polițiștilor Sed Lex solicită guvernanților testarea întregului personal al Ministerului Afacerilor de Interne, având în vedere riscul major de contaminare cu Covid-19.

"Propunem să dispuneți de urgență testarea întregului personal MAI, polițiști din structurile de ordine și siguranță publică și serviciile rutiere, polițiști de frontieră, jandarmi, pompieri, militari, polițiști locali, care zilnic intră în contact cu cetățeni, dar și cu persoane aflate în carantină ori suspecte de infecție cu Covid-19.

De asemenea, în regim de urgență, să le fie asigurate dotările necesare, cu toate materialele de protecție, măști, mănuși și dezinfectanți. Totodată, vă solicităm să faceți un apel către toți șefii de structuri, ca aceștia să dea dovadă de solidaritate, de respect și compasiune față de subordonații ce sunt în prima linie, să nu trateze cu superficialitate activitățile și riscurile la care sunt expuși în fiecare clipă colegii noștri și să înceteze cu tot felul de amenințări de cercetări disciplinare și să fie alături de colegi în prima linie, să înceteze cu emiterea de tot felul de dispoziții aberante și să-și canalizeze eforturile în vederea diminuări expunerii colegilor, care zilnic pot fi contaminați din cauza lipsei acute de materiale de protecție", au transmis reprezentanții sindicatului.

"Acum, suntem cea mai importantă categorie socială, alături de cadrele medicale, însă, cu un polițist demotivat cu un venit mediu lunar de aproximativ 3.500 lei, fără materiale de protecție, fiind zilnic în prima linie, cu siguranță că vom pierde orice bătălie, inclusiv cea cu mediul infracțional care va exploda în curând", au mai subliniat sindicaliștii.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.319 secunde