Incendiu violent într-o hală cu materiale de construcție. Cum au fost avertizați constănțenii

637
Incendiu violent într-o hală cu materiale de construcție. Cum au fost avertizați constănțenii - incendiuhala1sursaisudobrogea1-1590328216.jpg

Articole de la același autor

Un fum negru și înecăcios s-a așternut, ieri dimineață, asupra mai multor cartiere ale Constanței, după ce în curtea unei societăți de pe varianta orașului a izbucnit un puternic incendiu. Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dobrogea" a transmis un mesaj prin sistemul RO-ALERT pentru ca locuitorii să nu iasă din casă sau să închidă geamurile.

Alarma s-a dat puțin înainte de ora 11.00, un apel la numărul unic de urgență 112 anunțând că în incinta firmei COMCM, de pe B-dul Aurel Vlaicu era un incendiu violent. De altfel, până să fie sesizate autoritățile, constănțenii văzuseră deja de la kilometri depărtare, fumul negru care se înălța deasupra orașului. Până să ajungă salvatorii la fața locului, toată zona a fost "invadată" de fum, vizibilitatea, inclusiv pe arterele rutiere fiind minimă.

La fața locului au ajuns 33 de pompieri, cu patru autospeciale de stingere, o autoscară, dar și un echipaj SMURD B. Militarii au intervenit prompt, pentru a evita ca flăcările să se răspândească. Având în vedere că în incinta halei unde se manifesta focul erau depozitate materiale de construcție, era pericolul ca flăcările să se extindă într-un ritm rapid, de aceea și reacția salvatorilor a fost pe măsură.

În momentul în care au ajuns în curtea instituției respective, pompierii au constatat că incendiul cuprinsese un vehicul aflat în apropierea halei, un atelier care se întindea pe aproximativ 60 metri pătrați, dar și hala în care erau materialele de construcție – toate acestea au fost distruse de foc. În aproximativ o oră, pompierii au reușit să lichideze flăcările. "Cauza incendiului urmează să fie stabilită", ne-au precizat reprezentanții ISU Dobrogea. Din primele date, este posibil ca incendiul să fie pornit de la vehiculul parcat în apropierea halei, care a fost mistuit în întregime de flăcări.

Din cauza degajării mari de fum, reprezentanții ISU Dobrogea i-au alertat pe constănțeni, folosind sistemul RO-ALERT, să închidă geamurile sau să evite să iasă din locuințe. "Atenție! Incendiu la hala industrială din incinta COMCM Constanța, cu degajări mari de fum. Pentru asigurarea protecției, rămâneți în incinte, închideți geamurile și nu vă expuneți la fum", a fost mesajul transmis de salvatori.

De asemenea, în timpul misiunii, unul dintre pompieri a fost rănit. Acesta a suferit o rană superficială, la bărbie, și a fost transportat de urgență la spital pentru a primi îngrijirile medicale necesare. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4789 secunde