Incendiu la un cămin militar. Zeci de persoane, evacuate

343

Articole de la același autor

Pompierii ISU "Dobrogea" au intervenit, ieri, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o garsonieră din municipiul Constanța. Locuința situată la căminul militar C4, pe strada Bogdan Vasile, a fost distrusă aproape în totalitate. Drept urmare, 30 de persoane au fost evacuate, iar o victimă a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Constanța. Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 39 de ani, care a suferit arsuri de gradul 2 pe față și membrele superioare.

"Un militar de la Batalionul de Sprijin al Forțelor Navale (cap. Grecu Daniel) a suferit arsuri ușoare la nivelul membrelor superioare în urma unui incendiu declanșat în locuința de serviciu, aflată la Căminul de garnizoană de pe strada Bogdan Vasile. O comisie constituită la nivelul Bazei Navale cercetează cauzele producerii incendiului", susțin reprezentanții Forțelor Navale Române.

Potrivit reprezentanților ISU "Dobrogea", cea mai probabilă cauză a incendiului este un scurtcircuit la mașina de spălat. La incendiu au intervenit două autospeciale de stins incendii cu 10 subofițeri și 2 ambulanțe SAJ Constanța. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4831 secunde