Incendiu la Spitalul CF Port, provocat de radiațiile solare

366

Articole de la același autor

Peste 60 de persoane au fost evacuate, ieri, din incinta Spitalului Clinic CF Port Constanța după ce a izbucnit un incendiu spontan la acoperișul clădirii amplasată pe Bulevardul 1 Mai, în vecinătatea Portului Constanța, informează Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) Dobrogea.


Potrivit sursei citate, focul a fost generat de radiația termică solară și a izbucnit în podul clădirii, manifestându-se și pe acoperiș, dar viața pacienților și a personalului nu a fost pusă în pericol. De asemenea, nu au fost afectate spațiile destinate serviciilor medicale, peste 60 de persoane din incinta unității fiind evacuate în siguranță, în afara clădirii.


"Incendiul a fost localizat și stins la scurt timp după sosirea echipajelor ISU, care au fost alarmate prin apel la 112, la fața locului fiind mobilizate două autospeciale de stingere, un echipaj medical SMURD B, o autoscară și autospeciala pentru victime multiple", precizează reprezentantul IJSU Dobrogea.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6382 secunde