Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Eveniment

În căutare de voluntari! Proiectul "Salvator din pasiune" continuă în toată țara

Ştire online publicată Luni, 13 Februarie 2017
de Sorin HULUBEI
Click pe imagine pentru a parcurge galeria

În anul 2016, proiectul de voluntariat în cadrul unităților IGSU a reușit să mobilizeze peste 750 de voluntari în situații de urgență, care să se alăture pompierilor salvatori în misiunile specifice. 

Interesul crescut pe care cetățenii l-au manifestat încă de la lansare a condus la reanalizarea posibilităților instituționale și identificarea soluțiilor care să permită înscrierea tuturor celor care doresc să se alăture echipajelor de intervenție în misiunile specifice, fără ca accesul acestora să fie condiționat de numărul locurilor disponibile. 

Detalii suplimentare legate de activitatea de voluntariat pot fi obținute de la inspectoratele pentru situații de urgență teritoriale (ISU), structuri la nivelul cărora se desfășoară pregătirea și coordonarea voluntarilor.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori sunt următoarele: vârsta cuprinsă între 16 și 65 de ani; apt din punct de vedere medical; să nu fi fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor cu intenție și să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență. 

PUBLICITATE
Citeşte şi
Constănțenii au avut parte de o sperietură zdravănă marți noapte, când pământul s-a cutremurat puternic. Seismul s-a produs la ora 1,20 și a avut o intensitate de 5,3 pe scara ...
Printre zecile de intervenții pe care echipele de la Drumuri și Poduri și cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență le-au făcut în plin viscol, au fost și două mai ...
La un an și câteva luni după tragedia din Colectiv, un alt club din Capitală s-a făcut scrum și, din câte se pare, ne reîntoarcem de unde am plecat. Pozele apărute în urma ...
Alte ştiri din sectiunea Eveniment
Primăria Năvodari, în colaborare cu Poliția Locală și Poliția Națională, a desfășurat, ieri dimineață, o acțiune comună de verificare în zona ...
Peste 50 de unități de turism și alimentație publică de pe litoral au fost verificate, în ultimele zile, de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea. Au ...
O femeie de 36 de ani din județul Bacău plătește scump faptul că, măcinată de bănuieli, a atacat-o pe tânără pe care o bănuia că ar fi amanta soțului ei, a bătut-o și a ...
Un șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice a lovit, luni după-masă, o femeie de 80 de ani care traversa strada regulamentar, pe culoarea verde a semaforului, accidentul ...
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați au deschis un dosar penal pentru abuz în serviciu în cazul polițiștilor care nu au ajutat fata plină de ...
Anamaria Pop a lăsat în urmă un fiu de 19 ani, care este sfâșiat de durere. Tânărul a lăsat un mesaj pe Facebook, pentru mama lui.„Mamă, am intrat astăzi în casă ...
​Medicul de gardă de la Spitalul de Psihiatrie Săpoca a fost amendat de Direcția de Sănătate Publică Buzău cu suma de 1.000 de lei, pentru că a internat un alt pacient ...
Unchiul Alexandrei Măceșeanu a mers astăzi din nou la Parchet. Alexandru Cumpănașu a declarat că a depus documente cu noi informații care să ajute procurorii să facă lumină ...
UPDATE: La fața locului au fost trimiși și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța, pentru preîntâmpinarea unor eventuale conflicte.UPDATE: Persoana ...
​Pereții casei lui Gheorghe Dincă sunt verificați cu scannerul, în căutarea de noi probe. Aparatul de scanat a fost adus de anchetatori în urmă cu câteva zile la ...
Polițiștii și procurorii DIICOT din județul Constanța au întocmit 46 de dosare penale, în urma unei acțiuni antidrog, desfășurate în ultimele ...
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat luni dimineață că managerul Spitalului Săpoca și-a dat demisia. De asemenea, ea a anunțat că încă o persoană ...
O cântăreață de muzică populară a murit într-un accident produs duminică pe DN1C pe raza localității Cicârlău, județul Maramureș. Potrivit ...
Un copil de un an a rămas, duminică seara, blocat într-o mașină în stațiunea Mamaia. Pompierii constănțeni care au intervenit au fost nevoiți să spargă geamul ...
Polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța - Punctul de Trecere a Frontierei Midia au depistat, în zona de competență, un cetățean român care ...
A fost o minivacanță reușită pentru mulți turiști veniți pe litoral. Însă, pentru șapte tineri puși pe distracție, s-a încheiat cu dosare penale. I-au prins jandarmii cu droguri ...
A fost o plimbare cu peripeții pentru șase turiști, pe Dunăre. Ambarcațiunea în care se aflau a rămas fără combustibil și a fost nevoie de intervenția polițiștilor de frontieră ...
Un bărbat din Odobești, județul Vrancea, a sunat duminică la 112 și a spus că este atacat de un vecin. Bărbatul este cercetat într-un dosar penal, pentru act sexual ...
Toți cei nouă pacienți, răniți în noaptea de sâmbătă spre duminică de către un bărbat internat la Spitalul de Neuropsihiatrie și Măsuri pentru Siguranță Săpoca (Buzău), au fost ...
Traficul rutier este aglomerat, duminică, în zona stațiunii Bușteni, pe Valea Prahovei, dar și pe Autostrada Soarelui, pe sensul de mers spre București, unde ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Economie
Actual Fun Arhiva