Hoțul despăgubit de CEDO cu zeci de mii de euro, prins din nou la furat

516
Magistrații de la Curtea de Apel Constanța au decis, vineri, să înlocuiască măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv localitatea Agigea, cu aceea a arestului preventiv, în cazul lui Petru Orza, judecat pentru un furt comis în 2010. Magistrații au fost nevoiți să ia o astfel de măsură pentru că, în urmă cu câteva zile, oamenii legii l-au prins pe Orza la furat în localitatea Costinești. Deoarece a făcut dovada că nu se poate lăsa de "proastele obiceiuri", deși știa că nu are voie să comită alte fapte și nici să plece din Agigea, iar el a fost, iată, prins la furat într-o altă localitate, Petru Orza a ajuns în spatele gratiilor.
Petru Orza a fost condamnat la șapte ani de închisoare pentru furt calificat și trecerea ilegală a frontierei de stat, dar sentința nu este încă definitivă, în prezent judecându-se recursul declarat de el.
Orza este cel care, la data de 22 decembrie 2010, ar fi furat de la bordul unei nave ancorate în portul Constanța 25.000 de dolari și 12.000 de ruble.
El a mai fost judecat pentru o faptă asemănătoare, dar comisă în 2005. A obținut însă o hotărâre definitivă de achitare, iar cu ea în dinți s-a prezentat la CEDO cerând despăgubiri, susținând că a fost arestat pe nedrept. Așa a obținut suma de 25.000 de euro drept despăgubiri.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2543 secunde