Grupul pentru Dialog Social, decorat de președintele Iohannis
Articole recomandate
Reținut pentru trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive
23 Aprilie 2024
Instruiri pentru cutremur în școlile din Constanța
23 Aprilie 2024
Oficial de la autorităţi. Ce amendă a primit şoferul care a circulat cu maşina în zona pietonală de pe strada Ştefan de Mare
23 Aprilie 2024
Clipe teribile pentru o femeie de 72 de ani. Turista venise să viziteze România, dar a fost atacată de urs
22 Aprilie 2024
Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de decorare a Grupului pentru Dialog Social (GDS) cu prilejul aniversării a 30 de ani de la înființare și de la apariția primului număr al 'Revistei 22', anunță Administrația Prezidențială într-un comunicat transmis, miercuri, Agerpres.
"În semn de înaltă apreciere și recunoaștere pentru contribuția semnificativă adusă, în cei 30 de ani de activitate, la procesul de tranziție și consolidare democratică, pentru promovarea valorilor și principiilor democratice, a drepturilor și libertăților fundamentale, precum și pentru demersurile susținute în direcția cultivării spiritului civic în rândul tinerei generații și pentru derularea unor activități de prezervare și promovare a istoriei recente și a patrimoniului cultural în societatea românească, președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Cavaler, Categoria F - "Promovarea culturii" Grupului pentru Dialog Social (GDS)", menționează sursa citată.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 17 Ianuarie 2020
Marţi, 14 Ianuarie 2020
Marţi, 14 Ianuarie 2020
Marţi, 07 Ianuarie 2020
Luni, 20 Ianuarie 2020
Vineri, 17 Ianuarie 2020
Joi, 16 Ianuarie 2020
Miercuri, 15 Ianuarie 2020
Vineri, 10 Ianuarie 2020
Vineri, 10 Ianuarie 2020