Gimnasta care și-a rupt ambele picioare în timpul unui exercițiu are nunta programată peste 2 luni

373
Gimnasta care și-a rupt ambele picioare în timpul unui exercițiu are nunta programată peste 2 luni - 1073908840-1554802863.jpg

Articole recomandate

Accidentul suferit de Samantha Cerio, de la Universitatea Auburn, în sala de gimnastică, a șocat o lume întreagă. Sportiva de 22 de ani și-a fracturat ambele picioare la aterizarea efectuată în timpul unui exercițiu la sol.


Tânăra sportivă din SUA a suferit o intervenție chirurgicală la ambele picioare, după ce s-a ales cu multiple fracturi, scrie digisport.ro. Samantha Cerio a avut și genunchii dislocați, după incidentul teribil petrecut vineri.

Imediat după nefericitul incident, Samantha Cerio și-a anunțat retragerea din activitate, la doar 22 de ani. Ieri, sportiva a fost operată și, ulterior, a postat o poză de pe patul de spital, alături de directorul Universității din Louisiana, care a venit să o viziteze.


Samantha Cerio are nuntă programată peste două luni

La 22 de ani, Samantha Cerio are tot viitorul în față. Din păcate, însă, nu în lumea sportului. În viața personală, tânăra sportivă este împlinită. În luna iunie a acestui an are programată nunta cu logodnicul ei, Trey Wood.

Tragicul incident s-a petrecut cu două luni înainte de nuntă, iar acum Samantha Cerio speră să se recupereze până la evenimentul programat în iunie.

Tănăra va absolvi în această vară și va primi diplomă de inginer. După nunta, va fi angajată la Boeing, în Seattle.







Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 05 Aprilie 2019
Stire din Eveniment : Accident rutier în cartierul Coiciu
Pagina a fost generata in 0.555 secunde