Garda de Coastă a suplimentat personalul la frontieră

222
Garda de Coastă a suplimentat personalul la frontieră - fondpolitiadefrontiera-1530891303.jpg

Articole de la același autor

Având în vedere că, în perioada verii, crește numărul turiștilor români și străini care tranzitează punctele de trecere a frontierei de la granița cu Bulgaria, Garda de Coastă a luat o serie de măsuri menite să fluidizeze traficul prin punctele de trecere. De asemenea, măsurile dispuse asigură gestionarea eficientă a situației operative pentru prevenirea și combaterea infracționalității transfrontaliere și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în zona litoralului Mării Negre, în Delta Dunării și în alte zone de interes turistic aflate în zona de competență a Gărzii de Coastă.


În scopul asigurării unui climat de siguranță și ordine publică în zona de competență și în punctele de trecere a frontierei, precum și al fluidizării traficului de călători și marfă, conducerea Gărzii de Coastă a dispus toate măsurile aflate în competență pentru asigurarea unui control eficient și operativ. Astfel, a fost suplimentat personalul care își desfășoară activitatea la controlul documentelor până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, în funcție de dinamica valorilor de trafic și va fi folosită la maximum capacitatea punctelor de trecere a frontierei, iar în cele mai aglomerate se vor utiliza toate arterele de control disponibile, în limita configurației acestora.


În plus, au fost dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea și combaterea migrației ilegale și a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere a frontierei și în zona de competență și desfășurare a unor acțiuni comune la nivel local cu structurile Poliției Române și Jandarmeriei Române, în scopul asigurării unui climat de normalitate și siguranță civică în zona de competență.


"Pentru evitarea aglomerărilor, Garda de Coastă recomandă participanților la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniță, astfel încât să se preîntâmpine apariția suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt", precizează purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, inspector de poliție Maria Alexandra Cîrstea. 


Potrivit acesteia, pe raza județului Constanța, la granița cu Bulgaria, sunt patru puncte de trecere a frontierei cu specific rutier, în total, fiind disponibile opt benzi de control pe sensul de intrare în țară, respectiv nouă benzi pe sensul de ieșire, astfel P.T.F. Vama Veche, P.T.F. Ostrov, P.T.F. Negru Vodă și P.T.F. Lipnița, pentru autoturisme cu greutate totală maxim admisă de 3,5 tone, iar programul de funcționare este de la ora 8.00 la ora 20.00.


"Reamintim participanților la trafic că, Poliția de Frontieră Română a dezvoltat aplicația Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro, care prezintă o medie a timpilor de așteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de așteptare sunt actualizați în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-și reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute", mai spune reprezentantul Gărzii de Coastă.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6709 secunde