Galerie foto / MASCAȚII AU DESCINS LA CONSTANȚA! 31 de persoane reținute și sute de mii de lei prejudiciu

2292

Articole de la același autor

Polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, sub coordonarea Direcției de Poliție Transporturi - I.G.P.R., au efectuat 35 de percheziții domiciliare, în județele Constanța, Tulcea, Galați, Brăila, Ialomița, Bacău și Prahova.

Perchezițiile au fost efectuate la locuințele unor persoane bănuite de furturi de ambarcațiuni, pescuit ilegal, delapidare, precum și contrabandă cu țigări și produse petroliere.

La activități au participat și polițiști de la structurile de poliție transporturi din București, Galați, Iași, de la inspectoratele de poliție județene Tulcea și Galați, jandarmi, precum și reprezentanți ai Autorității Navale Române.

De asemenea, au fost efectuate controale la bordul a 6 nave sub pavilion românesc pentru verificarea gestionării și consumului de carburanți achiziționați în regim suspensiv.

Activitățile au fost activitate în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate o arbaletă cu două săgeți, aproximativ 1.500 de litri de produs petrolier, 8 unelte de pescuit monofilament cu ochiul de plasă sub dimensiunile minime legale, în lungime totală de aproximativ 800 de metri, o bonină de plasă de pescuit din fir nylon, în lungime de 200 de metri, 3 unelte de pescuit din fir textil tip ohan, în lungime totală de 250 de metri și 3 prostovoale noi, interzise la deținere.

De asemenea, au fost ridicate aproximativ 1.000 kg. de cărbune tip cocs, ambalat în 20 de saci de rafie a câte 50 kg. fiecare, 1.360 de țigarete de contrabandă, 57 de telefoane mobile, 13 cartele pre-pay, 13.700 de euro și 297.700 de lei.

Totodată, au fost depistate la percheziții un certificat de calificare profesională în specializarea sudor, despre care există indicii temeinice că este falsifcat, aproximativ 9.800 kg. de porumb fără documente legale de proveniență și care au fost lasată în custodie până la finalizarea cercetărilor, precum și înscrisuri cu valoare probatorie.

Totalul valorii bunurilor ridicate in vederea confiscării este de aproximativ 445.430 de lei.

În urma administrării probatoriului, 31 de persoane au fost reținute de polițiști pentru delapidare și complicitate la delapidare, ulterior față de acestea fiind dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6888 secunde