Fostul judecător al Curții Constituționale Toni Greblă a fost achitat

197
Fostul judecător al Curții Constituționale Toni Greblă a fost achitat - greblajidnxg1flv678x381-1526036088.jpg

Articole recomandate

Fostul judecător al Curții Constituționale Toni Greblă a fost achitat vineri de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În același dosar, au fost achitați și oamenii de afaceri Ion Bîrcină și Mihai Prundianu, dar și Gheorghe Grecu și Victor Dolghi.

Instanța a decis și ridicarea sechestrului dispus de procurori în acest caz.

Decizia magistraților nu este definitivă.

Toni Greblă a fost trimis în judecată de DNA în septembrie 2015 pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență (trei infracțiuni), din care una în formă continuată, efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția în scopul obținerii pentru sine și pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, constituirea unui grup infracțional organizat și fals în declarații în formă continuată (13 acte materiale).

DNA susținea că, în perioada 2010 - 2015, Toni Greblă, aflat în exercitarea funcțiilor de senator (2010 - 2013) și judecător la Curtea Constituțională (2013 - 2015), a pretins și primit de la Ion Bîrcină, cu titlu de foloase necuvenite, folosința gratuită, service-ul și asigurarea pentru un autoturism marca BMW Seria 5, în echivalent de 56.070 de euro.

De asemenea, Toni Greblă era acuzat că ar fi primit: folosința gratuită a unui post telefonic înregistrat pe o firmă, în cuantum de 24.648 lei; suma de 1.200 de lei; materiale electorale pentru campania electorală privind alegerile parlamentare din 2012 pentru lipirea a 20.000 de afișe și alte materiale electorale, în cuantum total de 8.973 lei.

În schimbul acestora, potrivit procurorilor, Greblă i-a promis lui Bîrcină că va interveni și va determina funcționari publici - din cadrul societăților și companiilor naționale cu capital de stat, ministere, autorități publice centrale și locale - să îndeplinească și să urgenteze realizarea unor acte ce intrau în atribuțiile de serviciu ale acestora, astfel încât firmele controlate de Bîrcină (cu interese în domenii de activitate diversă - energie, transport fier vechi) să obțină contracte comerciale sau alt tip de facilități comerciale.

Potrivit DNA, în perioada 2008 - 2012, punctual în legătură cu campaniile electorale din 2008 și 2012, Greblă a primit foloase electorale necuvenite în cuantum total de 100.000 euro (câte 50.000 de euro per campanie) de la Ion Bîrcină, în schimbul promisiunii de a interveni și a determina funcționari publici să urgenteze realizarea unor acte ce intrau în atribuțiile acestora de serviciu în folosul firmelor controlate de Bîrcină.

Totodată, în perioada 2009 - 2015, Toni Greblă a pretins și primit, direct și indirect, de la Mihai Prundianu, mai multe foloase necuvenite în cuantum total de 481.276 lei, din care: 360.269 lei reprezentând investiții în curs consemnate în lista activelor unei societăți comerciale (un tractor cu remorcă și marfă aflată în custodie, contravaloarea a 80 de struți, materiale de tip tâmplărie PVC și alte materiale de construcție pentru reabilitarea clădirilor unei ferme din județul Gorj); 121.007 lei, reprezentând cheltuielile salariale pentru șase angajați în perioada 2011 - 2015, pe firma Camera de Comerț și Industrie România - Japonia (care lucrau în realitate la o fermă din Buduhala - Telești).

În schimb, Toni Greblă a promis că va interveni și va determina funcționari publici din cadrul companiilor și societăților naționale, autorități publice centrale și locale să acționeze în folosul firmelor controlate de Prundianu, cu interese în domeniul energiei.

Procurorii mai arătau că, în perioada 2010 - 2015, Greblă a efectuat activități specifice calităților de asociat (perceperea de dividende), administrator (reprezentarea societății) și director general (operațiuni financiare ca acte de comerț), încălcând dispozițiile legale privind incompatibilitățile aplicabile judecătorilor de la Curtea Constituțională și senatorilor.

''Începând cu luna august 2014, inculpatul Greblă Toni a constituit un grup infracțional organizat împreună cu inculpații Bîrcină Ion și Dolghi Victor, având drept scop crearea unui mecanism de eludare a obligațiilor față de statul român în activitatea comercială de export produse alimentare către Federația Rusă prin interpunerea Turciei (stat care nu avea impuse sancțiuni economice de export, așa cum avea Uniunea Europeană din partea Federației Ruse pentru exportul de produse agro-alimentare). Acest mecanism avea ca premisă folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor de transport și comerciale falsificate (în sensul ascunderii provenienței reale a bunurilor - țară din Uniunea Europeană)'', mai preciza DNA. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 09 Septembrie 2015
Stire din Eveniment : Toni Greblă, trimis în judecată
Pagina a fost generata in 1.0118 secunde