Fost ministru de Interne, eliberat din închisoare!

231
Fost ministru de Interne, eliberat din închisoare! - berca180044500-1544687882.jpg

Articole recomandate

Gabriel Berca a fost eliberat condiționat la exact un an de la condamnarea sa definitivă într-un dosar de corupție. La ieșirea din penitenciarul Vaslui, Berca a fost așteptat de soția sa.

Fost ministru de Interne în perioada guvernării Boc, Gabriel Berca a fost eliberat condiționat, miercuri după-amiază, din Penitenciarul Vaslui. La ieșirea din detenție ca urmare a deciziei definitive a Tribunalului Vaslui, fostul demnitar a declarat, pentru Libertatea, că a fost "o țintă" și că va dovedi acest lucru la momentul potrivit. Referitor la perioada imediat următoare, Gabriel Berca a spus că și-o va petrece cu familia, mai ales că urmează sărbătorile. Fostul ministru a refuzat să spună dacă se va întoarce sau nu în politică.

Gabriel Berca a fost condamnat definitiv, pe 14 decembrie 2017, de Înalta Curte de Casație și Justiție, la doi ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență. Inițial, Gabriel Berca a fost condamnat de Curtea de Apel Bacău la trei ani de închisoare.

Procurorii DNA l-au acuzat pe fostul ministru Gabriel Berca că în perioada 2020-2012 a primit 92.500 de euro, în mai multe tranșe, de la un om de afaceri pentru a interveni pe lângă membrii guvernului să aloce o sumă de bani către o primărie din județul Bacău cu care respectivul patron avea contracte pentru executarea unor lucrări în domneiul construcțiilor.

În același dosar, magistrații l-au condamnat la trei ani și jumătate de închisoare, cu executare, pentru aceeași infracțiune, pe fostul deputat Mihai Banu, în timp ce fiul acestuia, Lucian Banu, a primit o condamnare de doi ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la trafic de influență.

Potrivit procurorilor DNA, Gabriel Berca, Mihai Banu și fiul acestuia, Lucian Banu, au primit în total, de la omul de afaceri Viorel Rusu, 220.000 de euro, din care fiul deputatului a luat 150.000, restul banilor fiind împărțiți în mod egal de Berca și deputatul Banu. Banii au fost achitați în trei tranșe, în perioada 12 august 2010 - 22 iulie 2011.

În schimbul acestor bani, afirmau procurorii DNA, Berca urma să intervină pe lângă membrii Guvernului, prin folosirea influenței personale, pentru a aloca 5,6 milioane de lei Primăriei Ardeoani. Suma de bani ce urma să fie alocată reprezenta contravaloarea lucrărilor executate de firma de construcții deținută de Viorel Rusu, scrie romaniatv.net



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4252 secunde