Femeie rănită grav după explozia buteliei de la aragaz

de Florentina BOZÎNTAN Luni, 24 Februarie 2020 129
O femeie de 62 de ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost victima unui incendiu. Sâmbătă dimineață, în jurul orei 8.30, pompierii constănțeni au fost solicitați să intervină pe strada Theodor Lemnea din municipiul Constanța, unde a avut loc o explozie în anexa unei locuințe. 


La fața locului au ajuns trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Pompierii au intervenit imediat, căci bucătăria, aflată într-o anexă a locuinței, era în flăcări. În interior a fost găsită o femeie care a suferit arsuri la nivelul capului, mâinilor și căilor respiratorii, fiind dusă de urgență la spital. 


Din primele informații, se pare că incendiul a izbucnit după ce femeia a schimbat butelia de la aragaz. Cel mai probabil, butelia era defectă și scăpa gaz, iar în momentul în care constănțeanca a vrut să aprindă aragazul, butelia a explodat. 


Pompierii atrag atenția asupra măsurilor de siguranță care trebuie respectate, în cazurilor folosirii mașinilor de gătit și a buteliilor de aragaz, astfel încât să nu se ajungă la nenorociri! „Buteliile de aragaz nu se vor folosi fără regulator de presiune, cu garnituri deteriorate, cu furtunul de cauciuc ce prezintă porozități, crăpături sau lărgiri la capete sau fără coliere metalice de strângere”, au precizat salvatorii.


Taguri

Alte ştiri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei