FEMEI reținute pentru TRAFIC DE MINORI și PROXENETISM

de Florentina BOZÎNTAN Joi, 14 Noiembrie 2019 270
La data de 13 noiembrie 2019, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița – Năsăud au dispus reținerea pentru 24 de ore a inculpatelor H.M.G. și F.M.C, în vârstă de 51 și 22 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, proxenetism și constituire a unui grup infracțional organizat.


În fapt s-a reținut că, în cursul anului 2018 inculpata H.M.G. și fiica acesteia F.M.C., împreună cu alte două persoane s-au constituit într-un grup infracțional organizat în vederea săvârșirii infracțiunilor de trafic de minori, respectiv pentru exploatarea unor persoane de sex feminin, minore și majore, prin recrutarea, adăpostirea și transportarea precum și obligarea lor la practicarea prostituției în favoarea membrilor grupului, dar și prin obținerea de foloase materiale și înlesnirea practicării prostituției de către persoane de sex feminin majore;


În urma cercetărilor s-a descoperit că inculpatele H.M.G. și F.M.C., prin constrângere, amenințare și violență, au obligat mai multe persoane de sex feminin minore și majore să practice prostituția în favoarea acestora (găsindu-le clienți și asigurând transportul acestora în locațiile unde aveau loc relațiile sexuale), obținând diferite sume de bani reprezentând o parte din plata serviciilor sexuale practicate de persoana vătămată;


La data de 13.11.2019, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița – Năsăud împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița – Năsăud au efectuat un număr de 3 percheziții domiciliare pe raza județului Bistrița Năsăud, cu ocazia cărora au fost ridicate mai multe obiecte și înscrisuri cu valoare probatorie, telefoane mobile, un laptop, precum și suma de 7.000 de euro.


La data de 14.11.2019, cele două inculpate urmează să fie prezentate în fața magistraților Tribunalului Bistrița-Năsăud cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. 


Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu-Mureș, precum și a lucrătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bistrița-Năsăud.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.


Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Taguri

Alte ştiri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei