Farul Genovez din Constanța, reaprins!

898

Articole de la același autor

Lupa Farului Genovez de pe faleza din municipiul Constanța a fost reparată, iar farul a fost reaprins.

Potrivit președintelui Uniunii Armenilor din România, filiala Constanța, dr. Liviu Merdinian, lucrările de reparații au fost efectuate cu sprijinul Primăriei Constanța.

"Povestea începe încă din octombrie 2015, atunci când, împreună cu primarul Decebal Făgădău, am inaugurat placheta de patrimoniu pentru Farul Genovez. A durat mult pentru ca nu mai avea mecanism, nu mai avea lupă, nu mai avea suport. Suntem foarte mândri să vedem Farul astăzi, reaprins. Lupa este extrem de greu de găsit și aducem calde mulțumiri domnului comandor Rohart și Muzeului de Marină pentru tot sprijinul oferit.

A trebuit să reconstruim parțial miezul de sticlă, suportul pe care este amplasat a fost refăcut, iar sursa de lumină a fost așezată conform specificațiilor actuale, astfel încât să nu deranjeze navigația maritimă din Port. Comunitatea Armeană este foarte mândră să participe la orice proiect care va redescoperi frumoasa istorie a Constanței. Toate comunitățile de aici acționează pentru păstrarea patrimoniului, al acestui mozaic multietnic", spune dr. Liviu Merdinian.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2846 secunde