Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Eveniment

Fantomele trecutului! Sforile afacerii maxi-taxi, la Constanța

Ştire online publicată Vineri, 13 Octombrie 2017
de Sorin HULUBEI

Microbuze umplute până la refuz, călătorii fără bilet și subînchirierile avizelor de transport reprezintă doar câteva nereguli ale transportului de pasageri și nu mai sunt de mult timp o noutate la Constanța. Din contră, în mod nefericit, neregulile au ajuns să facă parte din cotidian, considerate ca fiind o normalitate. Autoritățile locale sunt la curent cu toate problemele transportului local de persoane și au în plan schimbări în viitorul apropiat. 

Într-un interviu acordat ziarului „Cuget Liber”, primarul Decebal Făgădău a recunoscut că nu este deloc mulțumit de activitatea Serviciului de Transport Local și Organizare Evenimente, condus de Liviu Pătrașcu. Edilul Constanței a anunțat trecerea Serviciului din cadrul Direcției Relații Internaționale și Organizare Evenimente, în cadrul Direcției de Servicii Publice. 

„Eu nu fac referire la un singur operator, ci la toți cei care au avize de traseu. Aceste avize sunt eliberate în baza unei hotărâri de CL ce se fundamenta pe legislația din momentul respectiv. O legislație lacunară și care, în niciun caz, nu acoperea toate situațiile particulare. Am identificat probleme nu doar în ceea ce privește avizarea maxi-taxi. Mai mult, am descoperit că acest serviciu se limita la verificarea documentelor puse la dispoziție de transportator și la eliberarea avizului, atât și nimic mai mult. Serviciul nu controla dacă toate condițiile impuse prin avizare erau respectate”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău. 

„Dezavuez interpretarea subînchirierilor“ 

În cadrul interviului, l-am întrebat pe primarul Constanței dacă are cunoștință despre subînchirierea avizelor de traseu și ce părere are de această practică. Decebal Făgădău ne-a răspuns că nu este sub nicio formă de acord cu această interpretare, însă a ținut să clarifice că legea din prezent nu interzice unei societăți comerciale să subînchirieze altor firme dreptul de a transporta călători în municipiul Constanța. 

„Legat de subînchirieri, colaborări sau alte forme de acest gen, ele nu sunt interzise în mod expres. Atât prin hotărârea de Consiliu Local, cât și prin condițiile impuse prin aviz, transportatorii au utilizat principiul de drept care spune că ceea ce nu este interzis este permis. Dezavuez această interpretare a lor, întrucât avizarea, planificarea, actul de control se îndepărtează de subiectul principal al acestui serviciu: călătorul. Dintr-odată, călătorul plătește un bilet, șoferul răspunde în fața altcuiva decât a titularului licenței sau avizului”, a mai adăugat Făgădău. 

„Sunt probleme la toate tipurile de transport“ 

Reprezentanții autorităților locale au confirmat că lucrează cu consultanții Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru regândirea și reașezarea transportului public constănțean, în integralitate, pe noi baze, în conformitate cu legislația națională și directivele europene. 

„Între municipiul Constanța și BERD există un contract, iar în cadrul contractului, BERD oferă asistență tehnică și juridică municipiului, în valoare de aproximativ 500.000 de euro. Mai exact, BERD angajează și plătește experții ce sprijină municipalitatea în regândirea întregului cadru necesar unui transport public decent, în prima etapă, modern, în a doua etapă și performant, în cea de-a treia etapă. Dacă ne uităm la tot ceea înseamnă transport, constatăm că situația reală nu este cea la un nivel decent. Am identificat probleme la toate tipurile de transport”, a precizat Decebal Făgădău. 

„Nu voi modifica sau iniția vreo hotărâre de consiliu local”

Interviul a fost încheiat cu o întrebare firească, în contextul în care edilul Constanței ne-a recunoscut că nu este de acord cu această practică a subînchirierilor. Tocmai de aceea, Decebal Făgădău a fost întrebat dacă are în plan să „umble” la hotărârea de consiliu local care reglementează transportul de persoane în municipiul Constanța, astfel încât să fie stipulată foarte clar interzicerea împrumutării avizului de traseu de către firma care a câștigat dreptul de a transporta călători în municipiul Constanța, către alte societăți comerciale. 

„Nici la nivelul autorității locale, nici la nivelul orașului, nu avem foarte multe competențe. În momentul în care s-a semnat un asemenea contract cu BERD, nu mai există libertatea totală de a face tot ce-ți propui. Ba mai mult, nici măcar nu-mi doresc acest lucru. Îmi doresc ca orice decizie voi propune spre aprobare să fundamenteze pe lege și opiniile specialiștilor. Cu alte cuvinte, eu nu voi modifica sau iniția vreo hotărâre de consiliu local fără să mă consult din punct de vedere tehnic cu specialiștii BERD”, a conchis primarul Constanței. 

PUBLICITATE
Citeşte şi
Aleșii locali au aprobat, vineri, în cadrul ședinței Consiliului Local Municipal Constanța proiectul de hotărâre ce vizează majorarea plafonului veniturilor pentru beneficiarii ...
Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, participă, astăzi, începând cu ora 11.00, la deschiderea oficială, precum și la lucrările seminarului de politici publice – ...
Pensionarii cu venituri de până la 1.450 de lei inclusiv, persoanele în vârstă de peste 60 de ani care nu realizează venituri, dar și persoanele în vârstă de peste 70 de ani ...
Alte ştiri din sectiunea Eveniment
Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali a descoperit, într-un autovehicul marca ...
Polițisti de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași au descoperit 13.000 de pachete cu țigări de contrabandă ce urmau să fie comercializate ...
O fetiță de câteva zile a murit în mod inexplicabil, deși la naștere a fost perfect sănătoasă. Părinții au adus-o de la maternitate, acasă la Botoșani ...
Un tânăr din Statele Unite care a rămas paralizat de la brâu în jos în urma unui accident de snowmobil a scris istorie în domeniul medicinei după ce a reușit să meargă în mod ...
Românii din diaspora trebuie să vină în țară, în caz de război, în decursul a 10 zile, prevede un proiect de lege al Ministerului Apărării Naționale (MApN), citat de ...
Doi turiști au rămas blocați în zona de creastă a Munților Făgăraș. Aceștia au fost găsiți de salvamontiști, un tânăr fiind în stop cardio-respirator. Echipajele de salvatori au ...
Un accident rutier grav s-a produs în această dimineață în Constanța. Incidentul s-a produs la intersecția străzilor Mircea cel Batran și Ion ...
În cursul nopții trecute, o ambulanță aflată în misiune a fost acroșată în trafic de un autovehicul scăpat de sub control de șofer.Din fericire, impactul a ...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, luni seară, că starea membrilor echipajului de pe o navă elvețiană răpiți în largul Nigeriei, între care un cetățean român, este ...
Un incendiu a izbucnit la 23 August, în această seară. Focul s-a extins și la o casă din imediata apropiere. O suprafață totală de aprox 450 mp a fost mistuită de ...
Forțele Navale Române vor fi prezente la două misiuni internaționale în Marea Mediterană, în perioada următoare, cu fregata „Regele Ferdinand”, un elicopter ...
Jandarmii au surprins patru persoane care aveau în autoturism și buzunare, șase aparate de mărunțit tip grinder, două pungulițe și trei folii de aluminiu ...
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu lucrători din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, au depistat doi cetățeni români care au ...
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă - Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Constanța și Sectorul Poliției de Frontieră Negru Vodă au descoperit ...
Principalul suspect în cazul atacului asupra celor doi baschetbaliști americani de la ACS Cuza Sport, înjunghiați în noaptea de 15 spre 16 septembrie la o terasă din centrul ...
Dolarul recuperează teren în lupta cu moneda noastră națională. Tranzacțiile din data de 24 septembrie 2018, de pe piața bancară s-au încheiat cu aprecierea cu ...
Statul Major al Apărării organizează concursuri pentru ocuparea unor funcții prevăzute cu grad de ofițer si subofițer.Candidații trebuie să îndeplinească condițiile stabilite de ...
Patru oameni au murit, iar doi au fost răniți grav în urma unui accident rutier produs duminică după-amiază pe DN2 (E85), în zona localității Haret Pădureni, din județul Vrancea ...
Un copil în vârstă de 12 ani a fost depistat de polițiștii din județul Botoșani în timp ce se afla la volanul unui autoturism. Pasagerul din dreapta era un bărbat de 62 de ani ...
Toni Greblă, fost judecător la Curtea Constituțională, a fost numit în funcția de secretar general al Guvernului, cu rang de ministru, printr-o decizie a premierului Viorica ...
Social Sănătate Eveniment
Sport Cultură-Educație Politică
Economie Actual Fun
Tehnologie Arhiva