Evenimente sportive importante în wekend, la Constanța. Jandarmii, la datorie

194
Evenimente sportive importante în wekend, la Constanța. Jandarmii, la datorie - jandarmeria-1569586403.jpg

Articole de la același autor

În acest sfârșit de săptămână, efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, în cooperare cu lucrători din cadrul I.P.J. Constanța, I.S.U. Constanța și Poliției Locale vor acționa pentru asigurarea climatului de ordine la o serie de evenimente publice organizate în zona de responsabilitate.


În perioada 28-29 septembrie, jandarmii constănțeni vor fi prezenți la Cumpăna, unde va avea loc festivalul ,,Rodul Pământului".


Sâmbătă, 28 septembrie, vor fi asigurate măsurile de ordine publică la meciul de rugby C.S. Năvodari-C.S.U. Arad, eveniment sportiv va avea loc pe stadionul ,,Flacăra", începând cu ora 11.00, precum și la meciul de fotbal C.S. Medgidia-C.S. Popești Leordeni, cu începere de la ora 17.00.


Tot sâmbătă, începând cu ora 11.00, jandarmii vor avea în vedere desfășurarea în condiții de siguranță a competiției sportive ,,Ștafetă pentru educație", ce la avea loc la Castelu. 
Duminică, 29 septembrie, se va acționa pentru asigurarea climatului de ordine la partida de handbal masculin H.C. Dobrogea Sud Constanța - C.S.M. Ploiești, cu începere de la ora 14.00.


Misiunile jandarmilor vor avea în vedere asigurarea unui climat de ordine publică corespunzător, condiții de siguranță pentru toți participanții, prevenirea și combaterea oricăror fapte ce pot genera tulburarea ordinii publice, precum și depistarea, identificarea și dispunerea măsurilor legale față de cei care comit fapte antisociale.


"Recomandăm celor care vor participa la aceste evenimente publice să adopte un comportament decent, să respecte normele de conviețuire socială și prevederile legale în vigoare, reamintind că nu vor fi tolerate fapte ce aduc atingere ordinii publice și siguranței cetățeanului."


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5924 secunde