Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Eveniment

El este tânărul mort în accidentul de azi! Lucra în armată și se mutase la iubita lui

Ştire online publicată Miercuri, 25 Septembrie 2019
de Florentina BOZÎNTAN

Tânărul mort în teribilul accident rutier din această dimineață, de la Valu lui Traian, este Ionuț Marian Ailincăi, de 26 de ani, din comuna Poarta Albă. Apropiații tânărului sunt în șoc după aflarea celor întâmplate.

Potrivit acestora, tânărul a fost plecat peste hotare o perioadă, dar se întorsese și a dat concurs pentru a se angaja în armată. În ultima perioadă, Ionuț Marian Ailincăi se mutase în Valu lui Traian, la iubita lui.

Potrivit oamenilor legii, în dimineața zilei de miercuri, 25 septembrie, în jurul orei 6,50, polițiștii constănțeni și militarii din cadrul ISU Dobrogea au intervenit într-un accident petrecut pe DN 3, pe Valu lui Traian. În urma cercetărilor, s-a stabilit că tânărul de 26 de ani a condus o Skoda, dinspre Valu lui Traian spre Constanța, dar la un moment dat, a pierdut controlul direcției și pe fondul adaptării vitezei la condițiile meteo, carosabilul fiind acoperit cu apă, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea drumului.

Din primele cercetări, mașina avea o viteză considerabilă, impactul fiind atât de violent încât mașina a fost distrusă în întregime, iar tânărul șofer a murit pe loc. 

Tânărul Ionuț Marian Ailincăi se angajase, recent, ca brancardier pe Secția Chirurgie Generală din cadrul Unității Militare 02175, pentru Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu”. El a început activitatea în cadrul spitalului pe 29 august.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Astăzi, în jurul orei 05:45, un bărbat de 35 de ani, fără a poseda permis de conducere și fiind sub influiența băuturilor alcoolice, rezultat 0,67 mg/l alcool pur în aerul ...
Traficul pe Autostrada A4, pe sensul de mers dinspre Agigea spre Ovidiu, a fost blocat, luni, 23 septembrie, în urma producerii unui accident rutier în care a fost rănit și ...
Astăzi, în jurul orei 11:50, un bărbat de 86 de ani a condus un autoturism pe str. Oborului din mun. Constanța, dinspre str. București către bd. I.C.Brătianu, iar pe fondul ...
Alte ştiri din sectiunea Eveniment
Peste 120 de polițiști au împânzit șoselele din municipiul Constanța, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 12 spre 13 octombrie. Au ieșit pe străzi ...
Un accident rutier soldat cu rănirea unui bărbat, care a traversat strada prin loc nepermis, a avut loc, duminică dimineață, pe strada Eliberării din municipiul ...
Peste 20 de persoane date în urmărire internațională, fiind suspecte de comiterea unor infracțiuni comise pe teritoriul statului român, au fost aduse în țară, în ...
În portul Tomis s-a dat alerta, sâmbătă după-amiază, după ce pe o șalupă de agrement a avut loc o explozie, urmată de un puternic incendiu. Două echipaje de pompieri au ajuns ...
Nava maritimă hidrografică „Căpitan-comandor Alexandru Cătuneanu” este prezentă, zilele acestea, la exercițiul multinațional „Nusret 19”, în raionul ...
Un grav accident în lanț s-a produs, duminică seară, pe DN1, în zona localității Movila Vulpii, sensul de mers spre Ploiești.Potrivit IPJ Prahova, din primele ...
Un cetățean român și trei din Republica Moldova sunt cercetați de DIICOT pentru trafic internațional de droguri de mare risc, în cauză fiind ridicate 20 de kilograme de heroină ...
O persoană a fost rănită, iar un vehicul a fost proiectat într-o clădire, într-un accident rutier care a avut loc, duminică dimineață, într-o intersecție din centrul ...
Larisa, o tânără care a fost traficată ani de zile, a mărturisit la România TV că fiica lui Dincă, Daniela, a fost femeia care a traficat-o 13 ani, scrie romaniatv.net"Daniela ...
Un român în vârstă de 48 de ani a fost pus sub acuzare pentru înjunghierea și uciderea unui alt român în zona Brotherhood Wood din orașul britanic Dunkirk.Procesul lui ...
Un tânăr de 18 ani a murit și trei persoane au fost rănite într-un accident rutier produs în noaptea de sâmbătă spre duminică pe DN 6, în afara comunei Drăghiceni, de un șofer în ...
Noi fragmente osoase au fost descoperite în pădurea din Caracal, după un apel la 112, scrie romaniatv.netCriminaliștii au fost alertați după ce o persoană a făcut ...
Accident rutier în zona Taberei Năvodari, soldat cu o victimă. O ambulanță SAJ se îndreaptă spre locul indicat.
Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, în urma unor acțiuni desfășurate la frontiera cu Ucraina, peste 6.600 ...
Când nu rupe contracte de autostrăzi, pe autostradă, Ministrul Transporturilor face curat prin birourile de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. El a ...
Astăzi, în jurul orei 10.10, un bărbat de 64 de ani a condus un autoturism pe strada Constantin Brătescu, dinspre strada Miron Costin către strada Ilarie Voronca și ajungând ...
Trei persoane din Iași, mamă, tată și fiu au ajuns în arest, după ce au fost prinși conducând în stare de ebrietate, cu alcoolemii record, potrivit observator.tvAstfel, fiul ...
Astăzi, în jurul orei 08.45, un bărbat de 46 de ani a condus un autoturism pe strada Eliberării, dinspre strada Dezrobirii către strada Cutezătorilor și, ajungând în dreptul ...
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Petea – județul Satu Mare au descoperit la controlul de frontieră un autoturism marca Porsche ...
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tulcea au intervenit pentru remorcarea unei ambarcațiuni avariate pe lacul Razelm, la bordul căreia ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Economie
Actual Fun Arhiva