"După trei ani de la accident, încă îmi e teamă la trecerea de pietoni!"

423

Articole de la același autor

Caroseria unei mașini se mai îndreptă, oamenii în schimb pot să rămână cu traume ireparabile. Acesta este mesajul pe care îl transmite Poliția Română, în cadrul unei campanii de prevenire rutieră. În cadrul campaniei, intitulate sugestiv "Traume Ireparabile", pietoni care au avut de suferit după ce au fost victimele accidentelor rutiere arată cum a fost viața după momentul dramatic. 


Silvia este una dintre victimele prezentate în cadrul campaniei. Are 53 de ani și a fost lovită pe trecerea de pietoni în august 2016. Au trecut mai bine de trei ani de atunci, dar încă mai resimte urmările accidentului. 


"Înainte, mă mișcam foarte, foarte repede. De altfel, mi se și spunea: «De aia nu te-ai măritat, că nu te-a prins niciunul!». Am avut un accident de circulație în august 2016. Este înfiorător să fii singur și să nu te ajute nimeni. Mă sculam noaptea, nu puteam să dorm din cauza durerile. Și, bineînțeles, obida că ai ajuns, dintr-un om sănătos, un om care ceri să te ajute cineva, să-ți deschidă ușile", povestește femeia. 


Mai mult, aceasta recunoaște că în continuare are o teamă când trebuie să traverseze strada. 
"Este inevitabil să nu resimți emoții la trecerea de pietoni, mai ales când ești accidentat pe trecerea de pietoni!", a afirmat femeia. 


Accident pe trecerea de pietoni, pe culoarea verde a semaforului!
Statistica în ceea ce privește accidentele petrecute pe trecerea de pietoni este îngrijorătoare. De exemplu, în primele nouă luni ale anului în curs, în județul Constanța, au avut loc 90 de incidente în care pietonii au fost loviți de autoturisme în timp ce traversau pe marcajul pietonal. 


Cel mai recent, vineri dimineață, în jurul orei 6.00, pe strada Tulcei din municipiul Constanța. Un bărbat de 40 de ani conducea o mașină dinspre b-dul Tomis spre strada Ștefăniță Vodă, iar ajuns la marcajul pietonal de la intersecția cu b-dul Tomis, a lovit o femeie de 59 de ani, care se angajase în traversarea străzii prin marcajul pietonal, din stânga șoferului și pe culoarea verde! Polițiștii au deschis un dosar penal în acest caz. 


XXX 
Reamintim că, la nivelul țării, în primele nouă luni ale lui 2019, au avut loc 464 de accidente rutiere cu pietoni, în urma cărora au murit 58 de persoane, iar 412 au fost grav rănite. În aceeași perioadă, în județul Constanța au avut loc 242 de accidente rutiere în care au fost implicați pietoni, în urma cărora 19 persoane au murit, iar 41 au fost grav rănite.  


Potrivit celui mai recent studiu Eurostat, România are rata cea mai ridicată din Europa, la capitolul deceselor în rândul pietonilor în urma accidentelor în trafic. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 08 Noiembrie 2019
Stire din Eveniment : Accident rutier, soldat cu o victimă
Pagina a fost generata in 0.7881 secunde