Directorul Liceului "Tomis": "Îi dau în judecată! Nu există niciun semn care să interzică să parchez pe trotuar!"

4124
Directorul Liceului

Articole de la același autor

Directorul Liceului Tehnologic "Tomis", prof. Cornel Mihai Dumitrașcu, a fost amendat de două ori în numai câteva zile, după ce și-a parcat mașina în poarta unității de învățământ, pe trotuarul proaspăt refăcut.

Acesta a recunoscut că el a urcat pe trotuar, deoarece nu mai are alt acces către curtea liceului și consideră că nu a încălcat nicio lege, deoarece nu există un semn de circulație care să îi interzică să parcheze în fața instituției.

"Eu m-am consultat cu avocați și cu juriști ca să-i dau în judecată, o să îmi plătească despăgubiri morale și materiale până o să-i sature. În ultima perioadă, am avut în internat, la marea cerință a primăriei, 60 de oameni ai străzii, adunați de pe te miri-unde, plini de TBC, plini de SIDA, de păduchi, de pureci, de boli de piele și de diferite boli psihice. Am muncit o zi întreagă să le punem la dispoziție. Am plecat, tot pentru niște treburi pentru școală, și m-a sunat o colegă și m-a chemat. Am venit repede, am trecut, am pus mașina în față, nu am putut să deschid porțile, pentru că, înălțându-se cu piatră, nu se mai deschid. Nici nu am intenționat să stau acolo marea cu sarea. Eu am lăsat mașina momentan, să pot repede să răspund, să duc femeile mele, să cărăm gunoiul, că venise mașina de gunoi și trebuia să deschidem porțile din spate.

În altă ordine de idei, acolo nu este nici un semn care să îmi interzică mie, oricare, eu sau altul, să nu pună mașina acolo. Este intrarea într-o instituție. Cine îmi interzice mie să intru în instituție? Nu este niciun semn, nici de staționare, nici de oprire interzisă și nici de parcare", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul Liceului "Tomis", prof. Cornel Dumitrașcu.

Acesta a spus că va da în judecată autoritățile, considerând amenda abuzivă.

"I-am spus polițistului care m-a sunat: chiar dacă îmi dați amendă, am bani și o să o plătesc. Dar am să mă judec cu voi pentru ca să îmi arătați unde este un semn care îmi interzice să intru cu mașina pe trotuar", ne-a mai spus prof. Cornel Dumitrașcu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.7208 secunde