Din istoria aviației militare. O aterizare dificilă, pe aeroportul Mihail Kogălniceanu (II)

O aterizare dificilă, poate cea mai dificilă aterizare cu un avion cu geometrie variabilă petrecut în istoria aviației militare din România, a avut loc în data de 12 aprilie 1988, la Mihail Kogălniceanu. În ediția de ieri, am publicat prima partea a poveștii, al cărei erou este pilotul Constantin Dima, zis și "Mache", iar astăzi - partea finală! 

Comandantul regimentului se afla la birou când a primit un telefon scurt:

- Pilotul Dima are probleme în zbor. A ratat aterizarea… 

Cu firea lui vulcanică, fost sportiv de performanță înainte de a intra în școala de aviație, poreclit "Fiara" de către piloți, maiorul Mircea Dionisie a trântit receptorul și a alergat într-un suflet la aeroport. A urcat în turn și a luat legătura cu pilotul: 

- 226 control. 

"Mache" a recunoscut imediat vocea inconfundabilă a comandantului. 

- Sunt 226. Am ratat. Intru în procedura de aterizare. 

- Atenție la înălțime! 

- Confirm!  

La virajul patru, a primit comenzi de la SDA:

- Te-am văzut 226. Menține direcția. 

Dar el zbura în nori. Și, la fel ca prima dată, oblic față de axul pistei. A văzut primele repere. Nu mai era timp de redresare. Ieșise după "Apropiată". 

- Sunt 226. Am văzut târziu pista. Ratez aterizarea. Mai încerc odată. 

- Bine, i-a răspuns comandantul. 

- Intru în tur de pistă mai scurt. 

"Acum trebuie să găsesc pista de aterizare", își spunea în gând. "Și dacă n-o găsesc, mai intru odată". Așa de hotărât era cu toate că "gazul" era la limită. 

Întrebări fără răspuns 

Din turnul de conducere, comandantul Mircea a dat ordin la cei de la Tarom să aprindă toate luminile pe pistă. Și avea în minte ordinul de catapultare. Doar ce trecuse și el printr-un moment de cumpănă, mai exact pe 29 iulie 1986, când, în decolare cu avionul dublă comandă MiG-23UB nr.110, i s-a oprit motorul. Zbura împreună cu locotenent-colonelul Gheorghe Sitaru, zis "Pisoiu", și, la un minut de la decolare, având viteza de 700 km/h, la o înălțime de 800 metri, după decuplarea forțajului, turația motorului a scăzut la 50 de procente. Într-o secundă, maiorul Mircea Dionisie a luat hotărârea de a părăsi avionul și a tras de mânerele de catapultare. Deci, știa foarte bine prin ce poate trece un pilot când catapultează. Totuși, catapultarea putea fi doar ca o ultimă soluție. 

- Sunt 226, am trecut "Îndepărtata". 

- Confirm! Vezi ceva? 

- Nu văd nimic. Sunt în nori la 200 metri. Cobor sub 60.

- Așa, acum te uiți în stânga, i-a zis comandantul. 

"Mache" a redus motorul și parcă norii l-au înghițit cu tot cu avion, ca niște balauri uriași. A împins mai mult manșa. Și zbura tot mai jos. Încerca să vadă firul director prin norii zdrențuiți. 

- Coboară, coboară, îi striga Mircea. 

- Nu pot mai mult. Mă zgârie balizajul pe burtă. 

S-a uitat în stânga, așa cum i-a zis comandantul, și a zărit imediat pista printre norii care se subțiau odată cu apropierea de sol. Nu s-a mai uitat în dreapta. 

- Mulțumesc! Văd pista de la "Apropiată". 

- Confirm! 

"Mache" a virat botul avionului exact pe direcția axului pistei ce se vedea ca un șir drept de lumini galbene și albe. Când a atins pista cu roțile principale, toți cei din turn erau în picioare și au răsuflat ușurați. Toți au trăit odată cu pilotul aceleași emoții. De așteptare, de suspans, teamă și întrebări fără răspuns. Multe întrebări. 

 

Aterizare reușită 

Avionul MiG-23 MF a lăsat botul și pilotul Dima a dat comanda de deschidere a parașutei de frânare. Apoi frâne, contacte, bucuria lăuntrică a reușitei și virajul pe bretea către gurile de alimentare. 

- Sunt 226 degajat pista. 

A oprit la "guri" unde mai mulți tehnicieni își făceau cruce când l-au văzut. Pilotul a deschis cabina și tehnicul de avion, maistrul militar Gheorghe Mărăcine, a venit cu scara. Pilotul Dima s-a eliberat din chingi și a coborât. Mărăcine i-a strâns mâna și i-a zis: 

- Când v-am văzut pe pistă, mi-ați luat o piatră de pe inimă. 

- Dar ce, i-a răspuns Dima, n-ai fi vrut să-ți aduc avionul? 

După ce a mai făcut câțiva pași pentru a simți mai bine pământul sub picioare, a rămas locului. Un tremur l-a cuprins brusc, iar piciorul stâng nu-l mai asculta. S-a aplecat cu mâinile pe picior, parcă dorind să-i oprească zbaterea nebunească. A stat așa cam vreo zece minute… 

De la acea întâmplare deosebită, pilotul Constantin Dima a reținut atât de bine reperele de la sol că ar fi fost în stare să vină la cinci metri de pistă și să reușească aterizarea. Ca pilot, o singură dată poți trece prin așa ceva. Dar nu renunți la zbor. Experiența te ajută și mergi mai departe. Chiar comandantul de regiment, maiorul Mircea Dionisie, a recunoscut că a fost cea mai grea aterizare cu avionul MiG-23 MF de care știa el până atunci. 

Întrebați-l pe "Mache!" 

În anii care au urmat după Revoluție, pilotul Constantin Dima a continuat zborul pe avionul MiG-23 și apoi pe avionul MiG-29, iar uneori, înaintea zilelor de zbor, după cercetarea meteorologică, printre piloți, se vorbea în cunoștință de cauză: 

- Întrebați-l pe "Mache"! Dacă el zice că nu se poate zbura, înseamnă că așa e… 

Căpitan-comandor de aviație (r) Nelu Enache-ARPIA, Filiala Constanța