De la ceartă, la CRIMĂ! Și-a omorât concubinul din cauza unei petreceri
Articole recomandate
Primarul Iașului, Mihai Chirica, trimis în judecată de DIICOT
19 Aprilie 2024
Alertă cu bombă la bordul unui avion cu peste 120 de pasageri la bord! Aterizare de urgenţă, la Timişoara
19 Aprilie 2024
O femeie gravidă în vârstă de 29 de ani a fost reținută marți seara de procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, ea fiind acuzată că și-ar fi omorât partenerul, pe care l-ar fi lovit cu un cuțit atunci când se certau, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres.
După primele cercetări și după audierea femeii gravide, a reieșit că tânăra, din comuna Vulpeni, l-ar fi lovit pe concubinul său cu un cuțit, de două ori, în timp ce se certau pentru că bărbatul ar fi vrut să meargă seara la o petrecere, iar femeia nu a fost de acord. Tânăra le-ar fi spus procurorilor că pe fondul discuției privind plecarea bărbatului la o petrecere a avut loc o ceartă între ei, ea a pus mâna pe un cuțit aflat pe masă și l-a lovit pe bărbat, de două ori, prima dată în claviculă.
Potrivit prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Anca Anuța, tânăra gravidă "a recunoscut starea de fapt", iar procurorii urmează să stabilească "în concret" ce s-a întâmplat și să dispună efectuarea unei expertize psihiatrice în cauză. "Urmează să dispunem efectuarea unei expertize psihiatrice, pentru că mi se pare nejustificată totuși reacția. S-a dispus reținerea", a spus Anca Anuța.
Bărbatul lovit cu cuțitul a murit marți seara, în ambulanță, în timp ce era transportat spre spital. Femeia reținută are un copil în vârstă de patru ani.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 04 Ianuarie 2020
Duminică, 29 Decembrie 2019
Miercuri, 18 Decembrie 2019
Vineri, 13 Decembrie 2019
Joi, 12 Decembrie 2019
Joi, 28 Noiembrie 2019
Duminică, 24 Noiembrie 2019
Luni, 23 Decembrie 2019
Luni, 25 Noiembrie 2019
Marţi, 12 Noiembrie 2019