De ce tac medicii elvețieni și de ce nu vor mai fi publicate poze cu Regele Mihai. "Este ceva morbid!"

752
De ce tac medicii elvețieni și de ce nu vor mai fi publicate poze cu Regele Mihai.

Articole de la același autor

Andrew Popper, șeful Casei Regale, a declarat, aseară, într-o emisiune televizată, să starea de sănătate a Regelui Mihai este foarte precară. 


"În acest moment, medicii își concentrează eforturile pentru a îl menține pe Majestatea sa fără dureri și într-o stare confortabilă. Previziunile sunt imposibile în aceste cazuri. Sunt momente mai bune, momente mai proaste. Pentru moment, situația s-a stabilizat, însă fără discuție că este o situație precară", a precizat Popper. 


Acesta a explicat și motivul pentru care medicii elvețieni nu transmit un comunicat oficial. 


"Și noi ne-am dori ca medicii elvețieni să publice un comunicat medical și le-am cerut acest lucru. Din păcate, ei nu pot să o facă, pentru că legea elvețiană nu le dă dreptul să dea comunicate de acest gen. În același timp, ei sunt convinși că, din punct de vedere etic, nu pot să dea comunicate în ceea ce privește sănătatea unui pacient. Ei sunt obligați să respecte secretul medical și intimitatea pacientului", a spus Popper. 


Șeful Casei Regale a mai spus că este foarte normal ca să nu se mai dea publicității poze cu Majestatea sa. 


"Regele s-a degradat în mod fizic. După părerea mea, ar ataca demnitatea Majestății sale ca aceste fotografii să fie publicate în acest moment. Ar fi o violare a demnității sale și nu dorim nici noi - Casa Regală, nici Principesa - Custodele Coroanei, nici Majestatea sa ca Majestatea sa să fie amintit prin aceste imagini, care nu sunt plăcute. Dorința noastră este ca Majestatea sa să fie în memoria poporului român așa cum era în momentul în care era sănătos și nu văd niciun sens ca aceste fotografii cu degradare fizică să existe. Este ceva morbid", a explicat Andrew Popper. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.35 secunde