Dansatori din întreaga țară s-au întrecut la Medgidia

116
Dansatori din întreaga țară s-au întrecut la Medgidia - festival-1537774590.jpg

Articole de la același autor

Sala Sporturilor din cadrul Complexului Sportiv "Iftimie Ilisei" a fost vizitată, în weekend, de sute de dansatori talentați de pe întreg teritoriul României, cu ocazia desfășurării celei de-a doua ediții a Festivalului de Dans Sportiv Medgidia. Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Medgidia alături de Clubul de Dans Sportiv "Ritmo del Mar", sub egida Federației Române de Dans Sportiv. Competiția a avut ușile deschise pentru toți dansatorii amatori sau profesioniști cu vârste cuprinse între 4 și 35 de ani. La secțiunea perechi s-au înscris peste 150 de cupluri de dansatori, înregistrându-se în total un număr de peste 400 de participanți la competiție. 


Juriul prezent la eveniment a fost prezidat de Dmytro Strelnyk, alături de observatorul federal Alfred Schieb, directorul de concurs Adrian Nedelcu și alcătuit din arbitrii oficiali: Gheorghe Răducan, Mihai Petre, Virgil Boroș, Tina Grigore, Paul Voicu, Dorel Bâgiu, Valentin Butanche, Dan Marina, Horia Fulică, Iulian Ghencea, Raluca Ivan, Valentina Toth, Adrian Oprea, Romeo Tănasă, Andreea Dragnea, Andrei Duca, Iulian Tenie, Dan Frumușanu, Gabi Nedea, Ioana Cristescu, Alina Filipescu, Sever Vuap, Paul Cursaru, Cosmina Drăgan și Marina Crăciun.


Prezentarea concursului a fost asigurată de Magda Martinescu.


Probele de dans cha-cha, vas lent și vienez, tango, slow fox, quick step, samba, rumba, paso doble și jive au respectat în detaliu regulamentele Federației Române de Dans Sportiv privind ținuta, figurile, vârsta și clasele valorice.
Eforturile finaliștilor competiției au fost răsplătite cu medalii, diplome și cupe.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.095 secunde