Medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța:

"Dacă lumea va înțelege să stea în casă, este posibil să rupem acest lanț epidemiologic"

1960

Articole de la același autor

Medicii de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța se luptă, zi de zi cu bolnavii de Covid 19. "Ne luptăm cu un inamic nevăzut și nu știm la ce să ne așteptăm pe viitor. Dacă lumea va înțelege să stea în casă, este posibil să rupem acest lanț epidemiologic, modalitatea de transmitere de la o persoană la alta și în acest fel, numărul de infectați se va menține la un nivel constant, scăzut. Noi am depus un jurământ că vom îngriji pacienții în orice situație și facem tot ce putem pentru a nu ajunge în acele situații în care sistemul sanitar să fie depășit. Ne străduim din răsputeri să facem tot ce ține de noi. Vom extinde instalația de oxigen în tot spitalul", este mesajul pe care ni-l transmit medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, care se află în prima linie pentru a trata pacienții bolnavi de Coronavirus.

Dr. Claudia Cambrea, directorul medical al Spitalului de Boli Infecțioase Constanța a declarat: "Încercăm să ne aprovizionăm cu materiale sanitare, am regândit circuitele în așa fel încât să nu existe risc de infecție interioară de spital și ne străduim din răsputeri să facem tot ce ține de noi în acest moment pentru a nu ajunge în situația în care vom fi depășiți de ceea ce se întâmplă. Formele grave se datorează unor pneumonii și pentru aceasta, pacienții au nevoie de oxigen. Instalația de oxigen este foarte importantă, esențială în tratamentul acestor bolnavi, de aceea încercăm să o extindem în afara secției de terapie intensivă, adică în tot spitalul.

Ne este greu, dar ne-am organizat și lucrăm 24 de ore din 24. Avem echipamente, suntem pregătiți, însă am constatat că aceste echipamente se consumă într-un ritm foarte accelerat, de aceea avem nevoie în continuare de capeline, mănuși, măști, combinezoane, halate.

Locuitorilor orașului le transmitem să stea acasă. Pericolul poate să fie destul de mare pentru că este o boală la început, un virus care afectează în special pacienții vârstnici, cu alte afecțiuni, dar este posibil să avem si surprize. Este clar că sunt afectați și tinerii și copii, noi în spital avem și cazuri de copii și de tineri și de bătrâni. Majoritatea au o evoluție bună dar nu știm ce va urma".



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3605 secunde