Cursa de la Londra spre România a decolat cu o întârziere de peste 28 de ore

239
Cursa de la Londra spre România a decolat cu o întârziere de peste 28 de ore - luton-1513008917.jpg

Articole recomandate

Cursa Wizz Air de la Londra Luton spre Cluj-Napoca a decolat, luni, la ora locală 12,13 cu o întârziere de peste 28 de ore, după ce condițiile meteo de pe aeroportul britanic au permis plecarea aeronavei.


Potrivit site-ului Wizz Air, cursa de la Londra – Luton spre Aeroportul Internațional "Avram Iancu" Cluj a decolat, luni, la ora locală 12,13 ora 14,13 ora României, cu o întârziere de peste 28 de ore, și va ajunge la Cluj-Napoca în jurul orei 17. Aeronava trebuia să plece duminică la ora 7,40, dar nu a mai decolat din cauza ninsorii de pe aeroportul care deservește capitala Marii Britanii și a expirării orelor de zbor ale echipajului.

Reprezentanții companiei Wizz Air au declarat, luni, corespondentului Mediafax că pasagerilor li s-au oferit apă, gustări și în anumite situații cazare sau decontarea cheltuielilor.


"Din cauza condițiilor meteo severe de pe aeroportul Londra - Luton - căderi abundente de zăpadă – și a expirării orelor de zbor ale echipajului, zborul W6 3302 de la Londra - Luton spre Cluj-Napoca din data de 10 decembrie a fost reprogramat pentru ziua de 11 decembrie. Pasagerilor li s-au oferit apă, gustări și în anumite situații cazare sau decontarea cheltuielilor, reprogramare gratuită sau rambursare completă, în conformitate cu reglementările UE și politica Wizz Air", au spus sursele citate.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9501 secunde