Cum suferă turiștii care vin pe litoral din cauza hoților de fier vechi

334
4
Cum suferă turiștii care vin pe litoral din cauza hoților de fier vechi - fondtrenurifurturihoti1-1374687714.jpg

Articole de la același autor

Viața celor care călătoresc cu trenul spre Constanța este pusă în pericol, din cauza unui fenomen ce pare de nestăpânit: furturile de componente de cale ferată. Tot din cauza hoților, trenurile care ajung pe litoral au întârzieri de zeci de minute.

La începutul acestui an, hoții de fier vechi "specializați" în furturi de componente de cale ferată au pus în pericol siguranța participanților la trafic din județul Constanța, după ce au furat releele de la toate barierele de la trecerile la nivel cu calea ferată. A fost nevoie de o intervenție a Jandarmeriei Constanța - militarii păzind, cu armele în mână, șinele de cale ferată -, iar polițiștii au desfășurat ample razii la locuințele celor cunoscuți cu astfel de îndeletniciri. E drept, furturile nu au încetat, dar situația se mai liniștise, mărturisesc angajații CFR Constanța.

Întârzieri pe magistrala București - Constanța

În ultima perioadă, însă, hoții și-au schimbat locurile de acțiuni, iar fenomenul a luat din nou amploare. Drept consecință, marți, 23 iulie, 11 trenuri de călători care circulă pe magistrala București - Constanța și retur au avut, cumulat, întârzieri de peste 260 de minute.

"Compania Națională de Căi Ferate SA informează că trenurile care circulă pe magistrala București - Constanța și retur ajung la destinație cu întârzieri cuprinse între 10 și 20 de minute, după ce persoane necunoscute au sustras mai multe componente de cale ferată din infrastructura feroviară aferentă stațiilor Nicolae Bălcescu, Medgidia și intervalului de stații Dor Mărunt - Dragoș Vodă", a precizat Oana Brânzan, purtător de cuvânt al CFR.

Au dispărut material mărunt de cale, electromotoare de acționare a macazului și 150 de relee din dulapurile instalației de dirijare a circulației trenurilor între stațiile Dor Mărunt și Dragoș Vodă. Din cauza acestor furturi, au apărut defecțiuni la instalația de dirijare a traficului și, implicit, întârzierile în graficul de circulația a trenurilor.

Dar, pe lângă întârzieri, fenome-nul îngrijorează căci este pusă în pericol viața călătorilor. "Traficul feroviar pe relația Dor Mărunt - Dragoș Vodă se desfășoară în continuare la cale liberă, cu veri-ficarea pe teren a poziției apara-telor de cale pe toate secțiunile afectate, pe firul II de circulație", a adăugat reprezentantul CFR.

Distrugeri de milioane de lei

Atrași de perspectiva obținerii a câteva sute de lei de la centrele de fier vechi, hoții nu se dau în lături de la a distruge infrastructura feroviară. Remedierile, însă, implică un efort considerabil din partea CFR, în special financiar. De altfel, distrugerile au fost evaluate la milioane de lei.

"CFR SA a depus eforturi susținute în ultimele luni pentru remedierea defecțiunilor cauzate de sustragerile de componente din infrastructura feroviară, prin lucrări de reparații și înlocuire a materialelor sustrase, măsuri care au avut un impact pozitiv în circulația feroviară pe magistrala București - Constanța, trenurile ajungând la destinație conform graficului. Astfel de acțiuni infracționale au impact direct asupra siguranței feroviare și produc perturbări majore în graficul de circulație a trenurilor", a adăugat Oana Brânzan.

De ce nu mai verifică polițiștii centrele de fier vechi

Pentru prevenirea acestor fapte, se discuta, la începutul anului, de semnarea unui protocol cu Jandarmeria, pentru a continua să asigure paza căilor ferate. Totul a rămas, însă, la stadiul de discuții…

La rândul lor, polițiștii spun că fac anchete în toate cazurile care le sunt sesizate și, în cele din urmă, îi vor prinde pe hoți. Asta nu va rezolva, însă, problema, căci alții le vor lua locul. Sărăcia, lipsa educației și a locurilor de muncă își spun cuvântul, spun de părere oamenii legii.

În plus, de vină sunt și reprezentanții centrelor de fier vechi care primesc bunurile furate. Dar legislația a fost modificată, iar polițiștii nu mai au competență în verificarea acestor unități; pot doar să-i însoțească pe comisarii de la Garda de Mediu sau de la Garda Financiară. Iar în respectivele ocazii, bunurile furate sunt dispărute de mult…

De precizat că potrivit legislației, "achiziționarea materialelor feroase și neferoase utilizate în activitatea feroviară este interzisă și constituie contravenție sancționată cu amendă de la 20.000 lei la 40.000 lei, iar cei care vor săvârși această contravenție vor achita, pe lângă amenda contravențională, și un tarif cu titlu de tarif de despăgubire, în cuantum egal cu valoarea elementelor feroviare în cauză, și a manoperei aferente".

Reprezentanții CFR SA le cer scuze pasagerilor pentru disconfortul creat și îi asigură că au fost întreprinse toate măsurile pentru desfășurarea în condiții de siguranță a circulației feroviare.

Comentează știrea

Val
25 iulie 2013
Nepasarea legiuitorilor !

Ca pui o bomba artizanala sau ca furi componente ale caii ferate,rezultatul poate fi acelasi,adica producerea de pagube si chiar pierderi de vieti omenesti,chiar daca acestea din urma se pare ca nu mai conteaza cam de mult timp pentru sefimea imbuibata si autosuficienta. Cat ar costa sa se suspende naibii activitatile tuturor centrelor de colectare,acele centre micute,dar care aduna fier nou ? Sigur nu pierde economia nationala.Daca suntem in stare sa trimitem in somaj oameni cu diverse pregatiri profesionale si nu ne pasa,ce mare lucru sa eliminam piata libera a hotilor ?Sau de hoti ne doare,trebuie sa protejam brandul de tara in descompunere ?

turist
25 iulie 2013
Micsorarea absolut inadmisibila a solarului maritim de la Eforie Nord facuta de citiva boschetari alcoolici si trintori trimisi de Apele Romane

Apele Romane au trimis citiva muncitori la solarul maritim pentru a pune garduri de stuf. Initiativa a fost buna. Din pacate lucrarea a fost facuta de boschetari alcoolici si trintori. Gardul dinspre Eforie Nord trebuia pus in continuarea gardului de beton, dar acesti boschetari alcoolici si trintori l-au pus cu citiva metri mai in interiorul solarului in cel mai imbecil mod posibil micsorind astfel suprafata solarului ! In latura dinspre Eforie Sud, solarul maritim a fost intotdeauna pina la aproximativ 3 metri de dig. Cum au procedat acesti boschetari? Au luat ca punct de pornire al gardului un gard al unei constructii facute in mod abuziv, constructie care nu are nici un fel de acte ptr. că a fost ridicata acolo, constructie ptr. care mai multe persoane ar trebui trimise la Poarta Alba. Din acel punct au facut gardul pina spre cazemata. In acest fel, niste alcoolici taietori de frunza la ciini au micsorat ENORM suprafata solarului !!! Acesti trintori nenorociti au procedat asa ptr. ca le-a fost mult mai usor ; in plus, starea de ebrietate nu le permitea sa faca eforturi prea mari. Este necesar ca persoanele competente de la Apele Romane sa ia masuri ptr. faxarea normala a gardului deoarece este ABSOLUT INADMISIBIL ceea ce s-a facut acolo !!!

ra
25 iulie 2013
Turisti nu sufera din cauza hotilor de fier vechi ci din cauza POLITIEI Romane care nu isi face treaba

.

Gelu
25 iulie 2013
Pentru ra ( Nr. 3 )

Tipule,esti un analfabet prost rau de tot ...Poate zici ca si aici, tot politia e de vina...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6662 secunde