Cum plătesc constănțenii amenzi, chiar și după ce își vând mașinile!

de Florentina BOZÎNTAN Vineri, 01 Noiembrie 2019 4446
Situațiile în care constănțenii își vând mașinile, dar se trezesc ulterior că au de plătit amenzi pentru viteză pe șoselele din străinătate ori pentru neachitarea peajului sau rovinietei nu mai sunt o noutate. Ba din contră, aceasta este una din temerile vânzătorilor. Soluții pentru evitarea acestor situații sunt, au fost introduse în legislație în primăvara lui 2018, dar sunt… ignorate! 


De câte ori nu vi s-a întâmplat să aflați, printre apropiați, sau chiar să fiți „pățit”, că după vânzarea unui autovehicul au curs amenzile către fostul proprietar? Amenzi pentru călcarea accelerației cu simț de răspundere, pe șoselele din străinătate sau pentru neachitarea peajului sau rovinietei. Astfel de situații sunt întâlnite destul de des, pentru că, după achiziționarea vehiculului, noul proprietar nu merge să îl înmatriculeze pe numele său în termenul legal. 


În primăvara anului trecut, mai precis în 20 mai 2018, o nouă prevedere legală a intrat în vigoare, prevedere care ar putea să pună „stop” acestei practici. Concret, prin noua legislație, unitățile teritorial administrative pe raza cărora domiciliază fostul proprietar sunt obligate ca, în termen de cinci zile de la înregistrarea vânzării și scoaterea ei din evidență de către fostul deținător, să anunțe autoritatea competentă de înmatriculare. 


„Concret, fostul proprietar merge la serviciul de taxe și impozite al localității unde domiciliază, scoate autovehiculul din evidență, ulterior, este în sarcina serviciului de taxe și impozite să înștiințeze, prin mijloace tehnice electronice, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare”, a precizat comisar șef Liviu Vîrșă, șeful SPCRPCÎ Constanța. 
„Dacă după 90 de zile de la vânzare, noul proprietar nu a transmis datele, se suspendă înmatricularea, plus acesta primește o amendă consistentă. Astfel, fostului proprietar nu îi mai vine nimic, nicio amendă, pentru că înmatricularea este suspendată”, a arătat șeful Serviciului de Înmatriculări. 


XXX 
Elementul cheie pentru ca foștii proprietari de vehicule să fie protejați de practicile ilegale, să nu fie puși pe drumuri în încercarea de a demonstra că nu mai sunt deținătorii unor mașini pentru care curg amenzile este ca primăriile să transmită vânzările către serviciul competent, în termenul legal. Ceea ce, așa cum era de așteptat - realistic vorbind! - nu se întâmplă în cazul majorității administrațiilor publice locale. 


De exemplu, la nivelul județului Constanța, toate cele aproximativ 70 de unități administrativ teritoriale au primit, încă din martie 2018, documentațiile necesare pentru încheierea unor protocoale cu Serviciul de Permise Auto și Înmatriculări, care să le permită transmiterea datelor privind modificările survenite în evidența autovehiculelor. În prezent, la mai bine de un an de la intrarea în vigoare a noii legi, doar 26 de unități administrativ teritoriale operează modificările în baza de date a Serviciului de Înmatriculări. În rest, 15 primării fie au refuzat semnarea protocolului, fie nu au răspuns nimic responsabililor de la înmatriculări, în vreme ce reprezentanții majorității primăriilor au semnat protocoalele, și-au luat angajamentul să anunțe orice modificare, dar… nu au transmis nicio informație. 


Altfel spus, în majoritatea localităților există riscul ca cei care vând mașini să se trezească, ulterior, că au de plătit amenzi usturătoare pentru ilegalități pe care nu le-au comis! 


Taguri

Alte ştiri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei