Crime Caracal / Familia Alexandrei nu a primit nici acum certificatul de deces și va contesta expertiza

148
Crime Caracal / Familia Alexandrei nu a primit nici acum certificatul de deces și va contesta expertiza - alex-1566300735.jpg

Articole recomandate

Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei, a declarat, luni, că familia va contesta expertiza INML care a stabilit că fragmentele osoase găsite în locuința lui Dincă aparțin fetei, indiferent dacă se va emite sau nu un certificat de deces.


"Indiferent dacă se va da acest certificat de deces sau nu, (...) noi vom contesta în continuare această expertiză. Sunt din ce în ce mai convins că lucrurile nu stau deloc așa, eu cred că și din anchetele care se vor mai face (...) veți vedea că în Caracal sunt mulți oameni care au avut de-a face cu acest monstru, care au beneficiat de pe urma lui și eu vă garantez că (...) vom lupta până în pânzele albe pentru a afla adevărul", a spus Cumpănașu la sediul Poliției Caracal, potrivit Agerpres.


El a infirmat speculațiile conform cărora ar fi fost emis un certificat de deces de către INML, arătând că expertiza ADN s-ar fi făcut în baza unui "dinte".


"Nu există niciun certificat de deces emis de către Institutul de Medicină Legală de care noi să avem cunoștință, dacă a primit DIICOT-ul, atunci să spună dânșii lucrul acesta. (...) Emiterea unui certificat de deces la solicitarea DIICOT (...) pe un dinte, nu schimbă cu nimic situația, este o chestiune procedurală, probabil că cei de la INML trebuie să emită, pentru a-și acoperi prima decizie, pentru a-și acoperi urmele, trebuie să emită așa ceva, dar nu se poate fără un raport final, pe care înțeleg că nu l-au terminat și atunci, pentru noi (...) nu schimbă cu nimic situația, o hârtie care nu valorează absolut nimic pentru noi", a mai spus Cumpănașu.


El a depus luni la Parchetul General o plângere penală în legătură cu amenințările pe care le-ar fi primit în ultima perioadă. După întâlnirea cu procurorii, Cumpănașu le-a spus jurnaliștilor că nu vrea să dezvolte acest subiect, pentru a nu da posibilitatea celor care l-au amenințat "să-și acopere urmele".


"Am depus plângere la Parchet. Am informații despre aceste amenințări, le-am adus la Parchet (...) Sunt și mesaje text și apeluri. Mai multe de atât ce vor oamenii ăștia? Nu o să dezvolt subiectul acesta, pentru că este un subiect care ține strict de ce am depus la Parchet și ei trebuie să investigheze împreună cu structurile specializate. Nu o să le spun acum celor care cu făcut-o ca să își acopere urmele. Eu vreau să fie prinși, nu să fie eliberați, cum s-a întâmplat la șantajul mamei Alexandrei (...). Pentru mine este frustrant astăzi să nu știu adevărul. Trebuie să aflăm ce s-a întâmplat cu rețeaua din jurul lui Dincă", a declarat Cumpănașu.


El a mai spus că părinții Alexandrei sunt într-o situație din ce în ce mai grea, pentru că "incertitudinea te omoară".


Remus Rădoi, patronul unor firme de pază din Caracal, despre care presa susține că este șeful unui clan din Caracal, a fost audiat luni la sediul DIICOT, în dosarul uciderii celor două adolescente de către Gheorghe Dincă.


Acesta a declarat că a fost întrebat de procurori despre cazul de la Caracal, însă nu a avut ce date să furnizeze anchetatorilor. De asemenea, Remus Rădoi a spus că nu îl cunoaște pe Gheorghe Dincă.


Gheorghe Dincă a recunoscut că a ucis-o pe Alexandra Măceșanu, de 15 ani, pe data de 25 iulie, în jurul orei 12,00, atunci când a surprins-o cu telefonul în mână sunând la 112, și ulterior i-a incinerat corpul. Expertiza INML a stabilit că fragmentele osoase găsite în locuința lui Dincă aparțin Alexandrei.


De asemenea, el susține că a ucis-o și pe cea de a doua fată, Luiza Melencu, de 18 ani, dispărută în luna aprilie. Dincă susține că a incinerat corpul Luizei, iar fragmentele osoase le-a aruncat lângă o pădure, însă expertiza INML nu a putut stabili un profil ADN.


Sursa: Agerpres


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9512 secunde