Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Eveniment

Cresc amenzile? Proiect de lege în Senat pentru patru tipuri de amenzi

Ştire online publicată Joi, 06 Iunie 2019

În Senat va fi dezbătut joi un proiect de lege important care mărește cuantumul unor amenzi. Legea se aplică atât la persoanele fizice, cât și ce la cele juridice.

Un proiect de lege aflat în dezbaterea senatorilor prevede o majorare substanțială a amenzilor pentru nerespectarea normelor care țin de prevenirea incendiilor.

– Cu 1.000 și 1.500 de lei (față de 500 – 1.000 de lei, în prezent) vor fi sancționate persoanele care nu consemnează în actele de închiriere a unui spațiu răspunderile „ce le revin în ceea ce privește apărarea împotriva incendiilor" sau persoanele care dețin părți dintr-un imobil și care nu cooperează „în vederea asigurării măsurilor de apărare împotriva incendiilor".

– Amenzi de 1.501 și 3.000 de lei (față de 1.001 și 2.500 de lei, în prezent) se vor aplica persoanelor care observă un incendiu, dar nu îl anunță sau nu iau nicio măsură pentru limitarea sau stingerea acestuia.

– Amenzi cuprinse între 3.001 și 7.000 de lei ( o majorare de 2000 de lei față de sumele actuale) vor fi aplicate celor care nu intervin imediat pentru limitarea și stingerea incendiilor de vegetație (păduri, culturi agricole, miriști, pășuni etc.).

– Amenzi care merg de la 7.000 la 12.000 de lei (mai mult cu 2000 de lei față de valoarea actuală a acestor măsuri) sunt prevăzute pentru persoanelor care nu permit accesul seviciilor de urgență într-un imobil sau o curte, folosirea apei sau a altor materiale la stingerea incendiilor.

sursa: realitatea.net

PUBLICITATE
Citeşte şi
Un apel la 112 anunța, în urmă cu câteva minute, un incendiu. Din informațiile furnizate de ISU Constanța, focul a izbucnit într-un apartament situat pe Aleea Garofiței din ...
Primăria Municipiului Constanța, prin Serviciul Gestionare Spații Verzi, continuă lucrările de igienizare și cosit în cartierele din oraș. Lucrătorii au tăiat ...
Un bărbat de 47 de ani a fost amendat, miercuri, cu aproape 4.000 de lei de polițiștii locali din Timișoara, după ce s-a legitimat cu un act de identitate ilegal ...
Alte ştiri din sectiunea Eveniment
O fetiță în vârstă de 10 ani a fost rănită, sâmbătă, după ce a căzut dintr-un carusel, în timp ce se afla la o serbare câmpenească în comuna Cristești, județul ...
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a reacționat după ce un bărbat, instructor de înot, a povestit modul în care a salvat de la înec ...
Ministerul de Externe avertizează românii care se află sau călătoresc în Grecia că mai multe regiuni se confruntă cu existența unui risc ridicat de incendii de vegetație ...
Încă patru femei violate de Gheorghe Dincă au fost identificate și audiate de anchetatori. Astfel, numărul victimelor a ajuns la cinci.Este vorba atât de minore cât și de femei ...
O tânără din Slobozia, mama a două fetițe, s-a sinucis, aruncându-se în râul Ialomița. Trupul femeii a fost observat de un trecător, vineri după-amiază, plutind pe apă în ...
Un avion de mici dimensiuni a efectuat, sâmbătă, o aterizare de urgență pe un câmp din județul Mureș, în zona localității Ceaușu de Câmpie.Din primele informații furnizare de ISU ...
 Un accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orei 12:35 în Eforie Nord. Un bărbat de 50 ani a condus un autoturism pe DN 39 – Str. Traian din Eforie Nord ...
Doi polițiști care au ajutat persoane în vârstă să traverseze strada au fost primiți de ministrul interimar al MAI, Mihai Fifor, care i-a premiat și a făcut public gestul ...
O tânără în vârstă de 20 de ani a fost salvată de la înec, la Vama Veche, de către un turist. Bărbatul povestește pe Facebook momentul în care s-a aruncat în apă să o ...
O tânără în vârstă de 22 de ani a ajuns la spital cu multiple traumatisme după ce autoturismul pe care îl conducea s-a răsturnat, sâmbătă, pe DJ 504, în localitatea Cernetu.La ...
O alertă falsă a mobilizat timp de mai bine de șase ore, zeci de polițiști și jandarmi în Capitală. O fată a sunat la 112 și a cerut ajutor susținând ...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe sensul către litoral al autostrăzii A2 București – Constanța, la kilometrul 101, în zona ...
Un accident rutier s-a produs în această dimineață în zona localității Gura Portiței. Ce spun reprezentanții IPJ Constanța În data de 24 august ...
Incident periculos într-un sat din Prahova. O mamă, în vârstă de 32 de ani și fiica sa, de 11 ani, au căzut din remorca unui tractor.S-a întâmplat la Tufeni, comuna ...
Dacă plecați la drum spre Bulgaria sau Grecia, încărcați-vă cu răbdare. Punctele de frontieră sunt aglomerate. Timpii de așteptare la PTF Negru Vodă: 30 min pe ...
Un accident rutier grav s-a petrecut noaptea trecută, în stațiunea Mamaia, la ieșirea spre Năvodari. Două autovehicule s-au ciocnit violent. Salvatorii veniți ...
Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu specialiști din cadrul C.P.E.C.A. Constanța, D.J.S.T. Constanța ...
Unii cetățeni și-au făcut un obicei de a își igieniza terenurile și grădinile, prin arderea vegetației uscate, resturilor vegetale și a miriștii, fără a respecta prevederile ...
Portul Militar Constanța a găzduit, săptămâna aceasta, ceremonia militară de schimbare a comenzii Flotei. În prezența șefului Statului Major al Forțelor Navale, viceamiralul dr ...
Un jaf la un restaurant din Galați a fost rezolvat rapid, după o postare pe internet.Angajații unui restaurant au rămas șocați joi dimineață când au venit ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Economie
Actual Fun Arhiva