Corveta "Contraamiral Horia Macellariu", instrucție pe mare

374
Corveta

Articole de la același autor

Aflată în Marea Neagră, nava maritimă franceză de patrulare "Commandant Birot" (F 796) a făcut o escală în portul Constanța, în perioada 4-7 decembrie, după ce, miercuri, 4 decembrie, a participat la o serie de exerciții comune cu corveta "Contraamiral Horia Macellariu", în apele teritoriale ale României și apele internaționale ale Mării Negre, informează Statul Major al Forțelor Navale Române. 


Pe timpul staționării, marinarii francezi au participat la o serie de activități în garnizoana Constanța. Astfel, joi, 5 decembrie, au fost programate vizite oficiale la Comandamentul Flotei și la autoritățile locale constănțene, iar vineri, 6 decembrie, militarii din "Hexagon" au depus coroane de flori la monumentul francez din Cimitirul Central, pentru a omagia eroii francezi căzuți în cel de-Al Doilea Război Mondial. 


Tot vineri, 6 decembrie, în jurul prânzului, la bordul navei franceze a fost organizată o conferință de presă, cu participarea locotenent-comandorului Maxime Leroy și a doamnei Michele Ramis, Ambasadorul Franței în România. 


XXX 
Escala navei franceze în portul Constanța se înscrie în planul de cooperare dintre forțele navale ale celor două țări, care permite dezvoltarea relațiilor bilaterale între Forțele Navale Române și Forțele Navale ale Franței, precum și realizarea de acțiuni comune și în viitor. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2656 secunde